Hyundai Elantra 1.6 CRDi Exclusive: Profil de bestseller

Elantra este răspunsul Hyundai la popularitatea sedanurilor compacte pe piața din România. Ajuns la a șasea generație, Hyundai Elantra este acum mai atractiv ca niciodată, în special cu motorizare diesel.

Elantra este primul model Hyundai (și unul dintre cele zece modele din istoria automobilului) care a depășit bariera celor 10 milioane de unități comercializate de la lansarea modelului, în 1990. Ajuns acum la a șasea generație, Hyundai Elantra a primit arme puternice pentru a se bate în segmentul, popular în România, al sedanurilor compacte. Astfel, dacă generația anterioară a avut la dispoziție doar o motorizare pe benzină, noul model face cu ochiul și fanilor diesel, grație unității CRDi de 1,6 litri, care dezvoltă 136 CP. Aceasta este și motorizarea pe care am testat-o recent, imediat ce Hyundai a început comercializarea în România.

Hyundai Elantra

Hyundai Elantra a fost, încă de la generația anterioară, o reproducere la scară a fratelui mai mare i40, iar, odată cu schimbarea de generație, liniile sale au devenit și mai atractive. Limbajul de design Hyundai a evoluat, descurcându-se excelent și fără numeroasele curbe ale generației anterioare, într-o notă de sobrietate elegantă, semn al maturității. Spațiul interior este generos dimensionat, cu mult loc la genunchi, dar oarecum limitat la cap – concesie făcută liniei de coupé a caroseriei. Portbagajul are acum 458 de litri, o valoare foarte bună dacă luăm în calcul faptul că Hyundai oferă pentru acest model o roată de rezervă de dimensiuni normale, ba chiar cu jantă din aliaj în cazul echipărilor superioare Highway și Exclusive.

Hyundai Elantra: Echipare bogată, calitate impresionantă

Designul reușit al exteriorului se continuă și în interior, care a fost îmbunătățit semnificativ. Planșa de bord are o ergonomie foarte bună, comenzile de pe consola centrală fiind orientate către șofer, și un layout modern. Combinația de culori și de materiale asigură o ambianță foarte plăcută, care este completată de scaunele confortabile, generos dimensionate. O singură obiecție avem în ceea ce privește scaunele – suportul lateral ar fi putut fi mai bun, dar asta e o cerință mai puțin importantă la o mașină de familie.

Hyundai Elantra

Elantra compensează însă pe alte planuri, nivelul foarte bun al dotărilor fiind unul important. Încă de la echiparea de bază se oferă aer condiționat manual, geamuri acționate electric, senzor pentru aprinderea automată a farurilor, comenzi audio pe volan, sistem audio cu ecran tactil și conexiune Bluetooth pentru smartphone, precum și o gamă completă de sisteme de siguranță pasivă, inclusiv airbag pentru genunchii șoferului. În cazul versiunii Exclusive testate de noi, răsfățul este și mai mare, cei de la bord beneficiind, printre altele, de senzori de parcare spate, jante din aliaj de 17 inchi, oglinzi laterale pliabile electric, lumini de zi și blocuri optice spate cu LED, climatizare automată, cu aeratoare inclusiv pentru locurile din spate, oglindă interioară heliomată, senzor de ploaie și scaune față încălzite.

Hyundai Elantra: Motorizarea diesel este puternică și rafinată

Încă de la primii kilometri remarcăm progresul remarcabil făcut în ceea ce privește insonorizarea habitaclului. Zgomotul la vânt și cel de rulare sunt la un nivel redus, iar zgomotul motorului diesel se face auzit abia în zona superioară de turații. Este foarte adevărat că acesta este unul extrem de rafinat, trădându-și cu greu principiul de funcționare prin autoaprindere. Cuplul motor este disponibil pe o plajă largă, care pornește încă de la 1.500 rpm, cu toate că în practică nu a protestat nici dacă a fost forțat sub această turație. Golul turbo este aproape insesizabil, iar la celălalt capăt al turometrului, dieselul de 1,6 litri se dovedește foarte avid de turații, chiar dacă peste 3.000 rpm zgomotul devine sesizabil.

Hyundai Elantra

Cu 136 CP și un cuplu maxim de 265 Nm, performanțele dinamice sunt foarte bune. Viteza maximă se oprește la 194 km/h, dar valoarea pentru accelerația de la 0 la 100 km/h, de 10,2 secunde, arată un spirit foarte dinamic al noului Elantra.

Trenul de rulare este un alt capitol unde producătorul a adus îmbunătățiri, cu algoritmi de asistare electrică a direcției care asigură un răspuns mai bun și o senzație mai naturală decât în cazul modelului anterior. La condus, noua Elantra răspunde prompt comenzilor volanului, direcția fiind precisă și reglată incisiv. Suspensia, deși încă fermă, a câștigat competență la trecerea peste denivelările scurte, asigurând în același timp o ținută de drum dinamică. Combinația suspensie-direcție aleasă de Hyundai asigură astfel și buna-dispoziție a celui de la volan, nu doar a pasagerilor.

Verdict
Hyundai a dotat noua Elantra cu cele mai bune arme pentru succesul în segmentul sedanurilor compacte. Spațiul interior generos, dotările bogate, dar și confortul foarte bun sunt doar o parte dintre atuurile noului model. Singurul reproș care i se poate aduce este legat de fermitatea suspensiei.

https://youtu.be/Z_fh0xev4K0

Adaugă un comentariu