Tesla va avea un rival puternic! Se numește Lucid Air Luxury și promite 1000 CP și autonomie de 650 km
După o serie de fotografii teaser, producătorul Lucid Motors a prezentat oficial primul său model de serie, denumit Air Luxury. Iar performanțele sale îl recomandă drept un rival puternic pentru Tesla Model S.
Lucid Air Luxury este propulsat de două motoare electrice care totalizează 1000 CP. Performanțele dinamice sunt pe măsura așteptărilor, eleganta limuzină fiind capabilă să atingă 100 km/h în doar 2,5 secunde – egalând astfel performanța lui Tesla Model S P100D.
Clienții vor putea alege între două pachete de acumulatori, cu capacități de 100 kWh și respectiv 130 kWh. Cel din urmă promite o autonomie de 644 km – o valoare care pune de asemenea în pericol supremația lui Tesla Model S.
Lucid Air Luxury va dispune de sisteme de conducere autonomă foarte avansate și va intra în producție din 2018, cu un preț de pornire de aproximativ 150.000 de euro,