A trecut un an de când Faraday Future, start-upul susținut de chinezii de la LeEco a prezentat un hypercar extrem. Iar Faraday Future s-a întors la CES pentru a ne prezenta primul lor vehicul gata să intre în producția de serie.
Numele său este Faraday Future FF 91 și vine sub forma unui crossover cu alură de monovolum. Exteriorul a fost dezvoltat având în minte doar aerodinamica, iar stilul a fost pus pe plan secund. Așa se face că Faraday Future FF 91 are un coefcient aerodinamic de 0.25. Fiecare componentă exterioară are un scop bine definit și niciuna dintre sculpturile din caroserie nu sunt puse acolo doar pentru că arată bine.
Faraday Future FF 91 – Motorizare
Faraday Future FF 91 promite 1.050 de cai putere, iar accelerația de la 0 la 100 km/h va avea loc în 2,39 de secunde. Mulțumită unui set de baterii de 130 kWh, Faraday Future FF 91 nu va avea nevoie de o priză pentru 700 de kilometri (autonomie anunțată conform cilcului NEDC).
Faraday Future nu a uitat nici de partea de siguranță și vine cu și mai mulți senzori decât orice Tesla. Conform oficialilor, FF 91 integrează 10 camere video, 13 senzori radar, 12 senzori de tip ultrasonic, și un scaner LIDAR 3D. Pentru început, mașina va avea un comporatment semi-autonom.
Conform oficialilor, primele livrări ale lui Faraday Future FF 91 ar urma să demareze în 2018. Pentru moment, nu există nicio estimare cu privire la prețul de achiziție.
Via | Motor1