Raliul Dakar 2017 – Stephane Peterhansel termină primul etapa a treia

Etapa a treia a Raliului Dakar 2017 s-a desfășurat pe o distanță de 780 de kilometri între localitățile San Miguel de Tucuman și San Salvador de Jujuy. La clasa auto, Stephane Peterhansel a reușit să termine primul etapa și să mai bifeze încă o victorie pentru echipa Peugeot.

Echipajul Peterhansel – Cottret a fost cronometrat cu 4 ore 18 minute și 17 secunde pe cei 364 de kilometri de probe speciale. Pe locul doi al clasamentului de etapă a încheiat Carlos Sainz (Peugeot). Ultima treaptă a podiumului a fost acaparată tot de un echipaj Peugeot. Vorbim despre Sebastien Loeb – Daniel Elena.

În ierarhia generală, Sebastien Loeb continuă să conducă cu un avans de doar 42 de secunde în fața lui Sainz. Pe locul trei a urcat Stephane Peterhansel.

2017-raliul-dakar-etapa-trei-3

Ziua a treia a fost una cu ghinion pentru echipajele Toyota. Nasser Al-Attiyah a rupt o roată, Nani Roma a întâmpinat o problemă electrică, iar Giniel De Villiers a avut și el un timp slab.

La clasa moto s-a impus spaniolul Barreda Bort, urmat de britanicul Sunderland și de francezul Renet. Toby Price, campionul în exercițiu a reușit să încheie etapa abia pe locul 9 cu o întârziere de 21 de minute și 51 de secunde.

2017-raliul-dakar-etapa-trei-5

În aceste condiții, clasamentul general provizoriu s-a modificat masiv. Pe primul loc s-a instalat spaniolul Barreda Bort, urmat de britanicul Sunderland și de Goncalves. Price a coborât până pe locul 5.

Etapa cu numărul patru se va desfășura astăzi pe o distanță de 521 de kilometri între localitățile an Salvador de Jujuy (Argentina) și Tupiza (Bolivia).

Raliul Dakar 2017 – Rezumat etapa 3

Foto | RedBull

Adaugă un comentariu