Ieri seară s-a încheiat etapa cu numărul zece a Raliului Dakar 2017. La finalul celor 449 de kilometri, Sebastien Loeb trecea primul linia de finiș. În spatele său a încheiat Stephane Peterhansel, iar pe trei s-a clasat Cyril Despres.
Pe parcursul probei, Petehansel a fost implicat într-un accident cu unul dintre concurenții de la clasa moto. Francezul a așteptat până la venirea echipajului medical, iar acest lucru a dus la un timp final slab. Doar că, la scurt timp după afișarea rezultatelor oficiale, organizatorii au decis să-i ofere timpul pierdut pe probă, iar astfel, Peterhansel câștigă etapa și trece pe primul loc în clasamentul general cu un avans de 5 minute și 50 de secunde în fața lui Loeb. Pe trei la general se află tot Cyril Despres.
La clasa moto, spaionul Bareda Bort are ceva emoții, dar termină primul etapa cu un avans de doar 24 de secunde în fața lui Svitko. Pe trei a încheiat argentinianul Caimi. Mani Gyenes reușește un timp bun și încheie pe locul 15, iar Butuza merge destul de slab și termină pe 96.
În clasamentul general, Sunderland continuă să conducă, urmat de Walkner. Pe trei a urcat spaniolul Farres Guell. Gyenes urcă și el până pe locul 23, în timp ce Butuza ajunge pe 77.
Astăzi, 13 ianuarie, se dispută etapa a 11-a între San Juan — Rio Cuarto, în lungime de 759 kilometri, din care 292 kilometri cronometrați.
Raliul Dakar 2017 – Rezumatul etapei 10
Foto | RedBullContentPool