Alianță a producătorilor japonezi Toyota și Suzuki

Toyota şi Suzuki au încheiat un memorandum care pune bazele unui nou parteneriat de afaceri în domenii precum protecţia mediului, siguranţă, tehnologii informaţionale şi furnizarea reciprocă de produse şi componente, au anunţat cei doi producători niponi.

Oficialii celor două companii au fost de acord să exploreze ideile care să pună bazele unui parteneriat de afaceri, așa cum a fost anunțat încă din 12 octombrie, 2016. Japonezii sunt de acord să implementeze cât mai rapid bazele pentru realizarea acestui parteneriat. Următorul pas constă în stabilirea unui cadru de punere în aplicare cu scopul de îndeplini punctele convenite în cadrul întâlnirii din 6 februarie, 2017.

Și eu rezonez profund cu ceea ce a spus președintele Osamu Suzuki la conferința de presă comună din luna octombrie a anului trecut – Dacă ești la conducerea unei companii, trebuie să faci față în permanență unor provocări. Trebuie să conduci compania ta pentru beneficiul societății, iar acest lucru rămâne neschimbat’, a declarat Akio Toyoda, președintele Toyota.

Sub conducerea președintelui Akio Toyoda, Toyota și-a arătat entuziasmul în timpul discuțiilor referitoare la acest parteneriat. Vreau să-mi exprim aprecierea sinceră față de această atitudine și confirm că Suzuki s-a implicat intens în aceste discuții, fiind acum în fața punctului de pornire pentru construirea unei relații de cooperare concretă’, a declarat Osamu Suzuki, președintele Suzuki.

Foto