Și-a abandonat mașina într-o parcare. Valoarea amenzilor este de 20 de ori mai mare decât valoarea mașinii

Un englez va avea șocul vieții lui când se va întoarce la masina. Aceasta a rămas abandonată timp de peste șase luni într-o parcare din Birmingham, timp în care a adunat 26 de amenzi fiecare valorând 100 de lire.

Masina sa, un Hyundai Coupé cu o vârstă apropiată de cea a majoratului, a fost evaluată la 150 de lire, de aproape 20 de ori mai puțin decât totalul amenzilor adunate în cele șase luni.

Se pare că britanicii au o afinitate pentru abandonarea mașinilor, nu întotdeauna voluntară. O poveste amuzantă s-a petrecut în 2015 la Manchester, când o familie a uitat locul în care și-a parcat mașina. După ce au căutat-o cinci zile la rând, au renunțat la idee, poliția găsind-o într-o parcare supraetajată șase luni mai târziu.

Șase luni mai devreme, un Mercedes Clasa S a rămas abandonat într-o parcare, iar proprietarii parcării au încercat în zadar să dea de urma proprietarului pentru a recupera tariful de parcare de 14.235 de lire.

via | thesun.co.uk

taguri
Adaugă un comentariu