Skoda Vision E – Detalii noi despre viitorul concept electric al cehilor – Update

Update: Deși mai sunt câteva zile până la debutul Salonului Auto de la Shanghai, oficialii Skoda s-au gândit să pună fanii pe jar cu o două imagini  teaser noi cu viitorul concept Vision E. De această dată, fotografiile publicate de cehi ne oferă o imagine asupra interiorului conceptului Vision E. 

5.04.2017

Skoda va expune conceptul Vision E în cadrul Salonului Auto de la Shanghai, eveniment care își deschide porțile la jumătatea lunii curente.

Până atunci, oficialii Skoda ne mai oferă câteva detalii despre viitorul lor concept. Astfel, aflăm că Vision E va folosi două motoare electrice care vor oferi 225 Kw. Bateriile promit o autonomie de maximum 500 de kilometri, iar viteza maximă nu va trece de 180 km/h.

Viitorul concept Vision E va avea o lungime de 4.645 de mm, o lățime de 1.917 mm și o înălțime de 1.550 de mm. Ampatamentul măsoară 2.850 de mm, iar grație consolelor scurte, designerii au reușit să ofere un interior spațios, în stilul clasic Skoda.

O altă premieră o constituie integrarea pe Vision E a unui sistem de conducere autonomă care îndeplinește cerințele nivelului 3 conform standardelor pentru șofatul autonom. Astfel, Vision E poate să funcţioneze independent în ambuteiaje, poate auto-pilota pe autostrăzi, îşi poate menţine banda de rulare sau poate evita obstacole, poate depăşi, căuta independent locuri libere de parcare şi poate parca şi ieşi de pe locuri de parcare în mod autonom.

Adaugă un comentariu