Confesiunile unui model de videochat. Ce a pățit de la un software piratat.

Cât de nasol se pot simți consecințele descărcării unui software piratat? Cam atât de nasol. Un testimonial al unei anonime, căreia îi vom spune Adina.

În urmă cu vreo 6 ani veneam la facultate în București plină de speranță și entuziasm, dar cu buzunarele cam goale. Nu se pusese problema de stat în chirie, ai mei abia dacă aveau bani să mă țină la cămin. Erau zile întregi în care mâncam doar supă la plic, în timp ce feedback-urile încercărilor mele de a mă angaja sunau toate cam la fel: Nu ai suficientă experiență’.

A trebuit să iau o decizie destul de grea, aceea de a mă apuca de videochat. E ușor să judeci când auzi asta, e ușor să spui că există întotdeauna soluții, dar nu e chiar așa. Și chiar de-ar fi așa, îmi asum hotărârea luată atunci.

În primă fază, am lucrat pentru un studio din București cu care a fost bine o perioadă, însă procentul din câștiguri nu era unul chiar satisfăcător, așa că am decis să fiu pe cont propriu.

Am început prin a-mi face un profil pe un site de videochat și câteva fotografii. Ulterior, din dorința de avea poze cu aspect cât mai profi, am descărcat un program de editare de pe un site care părea cam dubios. Nu am dat prea multă importanță acestui lucru la vremea respectivă, nici nu cred că eram conștientă de consecințe. Să nu mai spun că mergeam pe principiul Nu are cum să mi se întâmple mie’. Plus că toată lumea descărca de pe net. Orice.

Habar nu aveam ce urma să mă aștepte.

Despre decizia mea de a face videochat au știut doar 2 persoane, prietene apropiate. Părinții mei sunt prea conservatori pentru a putea înțelege asta. Motiv pentru care pot spune că am dus o viață dublă timp de câteva luni. E adevărat că, în ciuda faptului că pe aceste site-uri au acces doar persoane din străinătate (oficial), există întotdeauna un risc. Dar eu nu dădeam niciunui cunoscut de bănuit, așa că nu avea cine să mă caute special, să nu mai spun că în timpul sesiunilor purtam peruci și nu prea îmi arătam chipul.

În timpul unei sesiuni, în care eram mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, ecranul laptop-ului meu s-a făcut negru, iar în mijlocul său a apărut un ochi mare care clipea amenințător, în timp ce camera de filmat părea să se activeze și să se dezactiveze de la sine. Parcă s-au auzit și niște sunete, din ce țin minte, dar nu am reușit să le descifrez.

Am închis clapeta laptop-ului și mi-am văzut de treabă în ziua aceea. În zilele care au urmat, mi-a fost teamă să mai intru.

Ei, și tot atunci au început problemele.

Citeşte mai departe