Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 27,1% în primele şase luni ale acestui an.
Conform datelor publicate marţi de autoritatea germană pentru transporturi auto – KBA, înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 27,1% în primele şase luni ale acestui an, la 31.453 de unităţi, pe o piaţă care a avansat cu 3,1%, la 1,79 milioane de autoturisme.
Pe piaţa germană, în luna iunie a avut loc o scădere de 3,5% a înregistrărilor de autoturisme, la 327.693 de unităţi.
În 2016, Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 7,3%, la 49.124 de unităţi, pe o piaţă care a avansat cu 4,5%, la peste 3,35 milioane de autoturisme. Dacia a consemnat în 2016 o cotă de 1,5% pe piaţa germană. Dacia a consemnat în intervalul ianuarie-iunie 2017 o cotă de piaţă de 1,8% în Germania.