Au dreptul să parcheze femeile însărcinate pe locurile destinate persoanelor cu handicap?

Din ignoranță sau lipsă de educație, locurile rezervate persoanelor cu handicap sunt adeseori ocupate de persoane perfect sănătoase. De multe ori s-a pus problema dacă pe aceste locuri pot parca femeile însărcinate.

Legea spune clar că femeile gravide nu fac parte din categoria persoanelor cu handicap, astfel că acestea nu au dreptul să staționeze mașina pe locurile destinate persoanele cu handicap.

Conform art. 2 alin. (1) din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi incluziunii sociale.

Persoanele care au dreptul să parcheze pe locurile destinate persoanelor cu handicap trebuie să afișeze la loc vizibil o legitimatie (card) de parcare eliberata de autoritatile locale care ii acorda acest drept altfel risca să li se ridice masina chiar daca au dreptul sa parcheze în acel loc.

    Marian spune:

    Ordinul nr. 189/2013 defineste, la Capitolul I, femeia gravida si persoanele cu copii in carucioare sau in brate ca fiind persoane cu handicap temporar si ocazional. Deci da poate parca!

Adaugă un comentariu