Ambele coupé-uri au insemnat trecerea la un nivel superior pentru cei doi producatori. Despre A5, s-a sustinut ca este succesorul de drept al faimoaselor Audi Coupé Quattro. Privit astfel, A5 este mai mare in dimensiuni si mai luxos, renuntand la nota competitionala a inaintasului sau. De latura estetica a masinii s-a ocupat personal Walter da Silva, nume de rezonanta in designul auto. Noul coupé Mercedes a trecut la platforma tehnica a clasei mari, in timp ce predecesorul sau miza pe platforma Mercedes destinata clasei medii. S-a dorit o clarificare atat de evidenta a acestui fapt, incat s-a renuntat si la indicativul CLK, in locul sau fiind adoptata titulatura sofisticata si aristocratica de E-Class Coupé.
De obicei, din acest gen de confruntari nu lipsea propunerea marcii BMW alaturi de cele facute de Audi si Mercedes. De ce lipseste de aici Seria 3 Coupé? Este vorba despre un model de succes si care, probabil, nimeni nu va putea comenta asta in mod defavorabil, are argumente foarte puternice, de diferite feluri. Dar sa revenim la ceea ce spuneam mai devreme: BMW Seria 3 Coupé a pastrat intacta reteta conceptuala a modelului predecesor, in timp ce Audi A5 si Mercedes E-Class Coupé au urcat cate o treapta.
Mesajul pe care cele doua masini il transmit la prima vedere spune ca Audi tine mai mult la dinamism, in timp ce Mercedes insista pe latura prestigioasa. Pentru ca experienta sa nu decurga in mod previzibil si, implicit, plictisitor, fiecare dintre cele doua Coupé-uri pune deoparte unele surprize. Astfel, privindu-le pe dinafara, apare tentatia de a-l considera pe A5 ca fiind mai aerodinamic, in timp ce E-Class Coupé arata ca si cum ar fi imbracat cu un costum nobiliar greoi si protocolar. Surpriza: Mercedes E-Class Coupé este automobilul cu coeficient aerodinamic mai bun, afisand un Cx de numai 0,24. Prin contrast, A5 are un coeficient aerodinamic in principiu bun, insa nu neaparat reprezentativ pentru caracterul tehnologic-elitist al marcii: 0,29. Surpriza si de cealalta parte: infatisarea exterioara a lui A5, mergand pe un stil oarecum simplu si avand suprafete vitrate mai putin generoase, sugereaza ca ar trebui sa te astepti la un interior oarecum stramt si dedicat cu precadere tehnicii. Nu-i asa.
Odata ce iei loc in masina, observi ca spatiul este generos si ca finetea materialelor de finisare, impreuna cu designul detaliilor, reflecta pretentii de lux cat se poate de serioase, alcatuind o ambianta cu personalitatea frumos conturata. In acelasi registru, ar fi parut natural ca A5 sa fie modelul superior in privinta tehnologiei avansate si al gadget-urilor de bord, insa realitatea arata ca specialistii de la Mercedes s-au intrecut pe ei insisi si au realizat un automobil care depaseste din punct de vedere al laturii high tech propunerea celor de la Ingolstadt. Mercedes 350 CGI Coupé este ceva mai mare ca dimensiuni si mai greu, dar cu toate acestea A5 3.2 FSI Quattro nu reuseste sa-l invinga nici la acceleratia de la 0 la 100 km/h, nici la consumul de combustibil. Desprindem o prima observatie a acestei confruntari: fiecare dintre cele doua Coupé-uri puncteaza in plus cu argumente pe care te-ai fi asteptat sa le vezi la modelul rival.
Daca abordarile conceptuale ar fi mers astfel pana la capat, atunci Mercedes s-ar fi transformat intr-un Audi si viceversa. Numai ca nu este asa. Dincolo de atitudinile cu tenta de atac pe teritoriul vecin sau de pura extravaganta, fiecare dintre cele doua coupé-uri vine cu propria pledoarie sustinuta pe baza caracterului consacrat al marcii.
Designul cu caracter exclusivist si luxos ramane apanajul Coupé-ului Mercedes. Modelul marcii din Stuttgart insista discret sa arate ca ofera mai mult decat A5. E-Class Coupé are patru faruri, A5 are doua. Montantul central al lui E-Class Coupé dispare odata cu coborarea geamurilor laterale, in timp ce la A5 montantul respectiv ramane in picioare si nici geamul lateral din spate nu se misca. E-Class are nervuri cromate la masca frontala, A5 – nu. Cutia de viteze automata de la Mercedes are 7 trepte, in timp ce cutia Tiptronic de la Audi are 6. Pentru E-Class este propus un pavilion transparent, pentru A5, nu. Aceasta atitudine ii va maguli, cu siguranta, pe doritorii de imagine luxoasa. Tot asa, in mod natural, adeptii sportivitatii vor considera expresivitatea si o parte dintre atributele lui E-Class Coupé ca fiind gratuit opulente si vor prefera estetica avangardista, functionalitatea nefiltrata si aspectul general de laborator tehnologic, pe care le propune Audi A5.
In cazul acestui automobil, claritatea si eficienta au ultimul cuvant. Poate ca, in privinta acceleratiilor, A5 3.2 FSI Quattro pierde ceva in fata lui E 350 CGI Coupé, insa referitor la agilitatea comportamentului rutier, eficienta transmisiei, finetea directiei, dozarea franarii si alte caracteristici privitoare la dinamica automobilului, A5 nu se lasa descoperit in fata lui E-Class Coupé. Daca transmisia Quattro ar fi confruntata cu sistemul de tractiune integrala 4Matic, de la Mercedes (nu este cazul paralelei dintre modelele de fata), argumentul dinamismului va ramane tot de partea lui A5.
Faptul ca aceasta confruntare se desfasoara in segmentul coupé-urilor premium este de natura sa-l avantajeze din start pe E-Class Coupé. Aici, confortul si mersul silentios sunt mai pretuite decat eficienta dinamica. Siguranta este un argument important, iar tusa finala este data de imaginea de prestigiu. Asadar, E-Class Coupé apare in postura de favorit. Pe viitor, un test complet va limpezi definitiv situatia. Cum ambele masini sunt remarcabile, oare ne dorim cu adevarat un clasament?