Cod galben de furtună în București. Conform ANM, în Capitală, miercuri, în jurul prânzului, vor începe modificări ale vremii. După ora 18:00, vântul se va intensifica treptat, intervalul critic fiind între orele 20:00 şi 3:00, când vântul poate lua aspect de vijelie, cu viteze între 55 şi 65 de kilometri pe oră.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a transmis, printr-un comunicat, că școlile de Capitală se vor închide, miercuri, la ora 17:00. „Având în vedere atenţionările făcute de Administraţia Naţională de Meteorologie referitor la posibilele fenomene meteo, respectiv: descărcări electrice, vijelie şi vânt puternic, după ora 18.00, a zilei de 20.09.2017, vă comunicăm următoarele: Unităţile de învăţământ din Municipiul Bucureşti vor lua toate măsurile necesare în vederea asigurării securităţii, a siguranţei elevilor şi a personalului angajat prin modificarea duratei orelor de curs şi a pauzelor, astfel încât cursurile să se termine până la ora 17.00′, transmite Inspectoratul.
Precipitaţiile vor fi de 25 de litri/pe metru pătrat, putând să ajungă în unele cartiere şi la 35 l/mp, cantităţi ce vor fi înregistrate pe o durată scurtă de cel mult două ore.
Vântul va mai avea intensificări pe parcursul zilei de joi, dar rafalele vor ajunge până la cele mult 40 – 50 de km/oră.
MARE ATENȚIE! Dacă ai maxim 5.000 de euro, astea sunt MAȘINILE PE CARE TREBUIE SĂ LE CUMPERI!
A îndrăznit’ să-i dea flash-uri unui taximetrist! Ce a urmat a speriat pe toată lumea! | VIDEO
NOILE MAȘINI ALE POLIȚIEI de 50 de milioane de euro! Uite ce pot cumpăra! FOTO
Ce mașină conduce Cosmin Contra, noul selecționer al României