eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România, lansează o publicație tipărită dedicată profesioniștilor în resurse umane. Revista We Are HR își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o nouă perspectivă asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Publicația va oferi informații esențiale și statistici relevante despre industrie și va pune în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.
„Datele concrete, studiile și statisticile pe care eJobs le obține atât de la companii, cât și de la candidați, ne ajută să identificăm tendințele și direcțiile de dezvoltare a pieței, să observăm impactul tehnologiei și inovației în recrutare, dar și să ridicăm, totodată, teme actuale de discuție pentru profesioniștii în resurse umane. Mai mult decât atât, aducem în prim plan poveștile și know-how-ul oamenilor și companiilor care au reușit deja să valorifice strategii complexe de HR și să creeze programe de succes pentru atragerea, retenția sau motivarea angajaților”, spune Raluca Dumitra, Redactor-Șef We Are HR.
Primul număr al revistei a apărut astăzi, 11 octombrie, și are la bază tema extrem de actuală „Jocurile recrutării: cum atragi talentele de partea ta”. Ediția se concentrează atât asupra talentelor din companii și a metodelor pe care le folosesc angajatorii pentru retenția lor, dar mai ales asupra deficitului de talente cu care se confruntă întreaga piață și pentru care noua revistă vine cu soluții practice și actuale.
Fiecare ediție a revistei va avea la bază o temă-concept, care va fi dezbătută, disociată și prezentată din diverse unghiuri și urmărind paliere diferite, pe întreg parcursul revistei. Astfel, cititorii vor regăsi în paginile publicației știri relevante pentru tema ediției, astfel încât să fie mereu conectați la ce se întâmplă în industrie, dar și interviuri și materiale de analiză care îi ajută să obțină o perspectivă globală asupra temei-concept. În același timp, profesioniștii în resurse umane vor avea acces, în We Are HR, la studii și statistici care pot fundamenta strategii sau inițiative viitoare, dar și povești inedite și idei centrate pe dezvoltarea personală și viața după terminarea orelor de program.
„Lansarea unei reviste dedicate pieței de HR este doar primul pas din strategia amplă a eJobs de a oferi angajatorilor informație relevantă, creativă și de calitate, care să-i sprijine în demersurile lor de a inova procesele de recrutare și retenție a talentelor. Credem că din poziția de lider al industriei de recrutare online, avem responsabilitatea de a susține companiile și candidații cu know-how și soluții inovatoare care au potențialul să transforme recrutarea așa cum o știm astăzi', spune Laura Chiculiță, CMO eJobs Group.
Revista care se întinde pe 80 de pagini va avea o frecvență trimestrială și va fi distribuită gratuit clienților-companii ai eJobs, în aproximativ 5.000 de exemplare pentru fiecare număr. Ediția tipărită a revistei va fi dublată de versiunea online, accesibilă pe www.WeAreHR.ro, actualizată zilnic cu cele mai noi informații din zona de business și HR, precum și de un newsletter săptămânal și prezență activă în social media, prin intermediul paginilor de Facebook și LinkedIn.