În 2010 se lansa primul SUV din istoria constructorului Dacia, iar aproape 8 ani mai târziu 1,1 milioane de Dacia Duster au fost livrate la nivel mondial. Dacă le numărăm și pe cele vândute sub sigla Renault, numărul lor sare de 2 milioane.
Cu toate că modelul se bucura de succes la nivel mondial, Dacia și-a propus să facă în 2017 pasul următor: un model Duster complet nou. Și s-a ținut de cuvânt, Dusterul a renăscut. Singurul lucru care a rămas la fel este apartenența la segmenul SUV. Exteriorul și interiorul au fost modificate substanțial, avem o nouă direcție electrică, o suspensie mai bine echilibrată, și dotări nemaiîntâlnite până acum în gama Dacia. Blocurile optice noi, inscripționate Duster pe latura superioară, au fost împinse înspre marginea caroseriei și vin cu lumini de zi cu LED care se remarcă într-un mod foarte plăcut.
Sub stâlpul A a fost introdusă o protecție de plastic care înglobează semnalizatorul și, în cadrul variantei cu tracțiune integrală, este inscripționată 4WD. Barele de pe plafon, anterior din plastic, sunt acum din aluminiu. Jante pe 17 – o altă noutate în gama Dacia. Stopurile redesenat au un aspect modern și sunt mai mai plăcute ochiului. Portierele sunt mai grele și se închid cu un sunet rotund, iar tendința va fi să nu le trântești, însă ele încă au nevoie de o mișcare hotărâtă.
Schimbarea este completă și la interior. Intri și începi imediat să descoperi noutățile. O planșă de bord complet nouă, instrumentar cu două cadrane și un display de dimensiuni medii integrat între ele, trei guri de aerisire centrale, un sistem de climatizare automat care arată foarte bine și nu este preluat de pe alt model, și un rând nou de butoane deasupra acestuia, sub formă de clape de pian – foarte practic și reușit ca design. Sistemul de infotainment a fost păstrat, iar asta nu e un lucru rău, pentru că e greu să nu-i apreciezi simplitatea perfect funcțională. S-a adăugat un sistem de 4 camere – față, spate și oglinzile laterele, care să te ajute atât de parcare, cât și în ieșirile pe teren accidentat. Să nu uităm de cheie, tip cartelă, împrumutată de la modelele Renault și de pornirea din buton. Totodată, acum există o funcție automată pentru lumini – o altă premieră Dacia.
Există noi spații de depozitare la bord și se remarcă sertarul de sub scaunul pasagerului din față și adâncitura aflată deasupra torpedoului, unde poți așeza telefonul mobil sau alte obiecte mici. Scaunele sunt și ele noi. Au mai mult burete și sunt mult mai confortabile, plus că au primit reglaj pe înălțime, iar asta face minuni în privința poziției șoferului la volan. Volanul este și el nou, mai mic și mai ușor de manevrat, multifuncțional și mult mai modern. Cotiera prinsă de scaunul șoferului este o adăugare binevenită. În stânge volanului, butonul pentru sistemul de monitorizare a unghiului mort – premieră pentru Dacia. Este util, dar semnalizează un pic cam târziu prezența mașinilor. Dacă vine vorba de siguranță, mai menționăm airbag-urile tip cortină.
Să pornim la drum. Din nou, schimbarea este completă. Noua direcție electrică împreună cu suspensia mult mai bine calibrată fac Dusterul să stea mult mai ancorat de șosea în viraje. Se simte în continuare că este o mașină cu centrul de greutate poziționat mai sus, însă balansul destul de puternic în curbe a dispărut. Din cele 4 motoare disponibile – Sce 115 cai-putere, Tce 125 cp, Dci 90 cp și Dci 110 cai-putere, am testat propulsorul pe benzină de 1,2 litri cu turbină, care produce 125 de cai putere, precum și dieselul de 1,5 litri și 110 cai-putere. Motorul pe benzină trage mai susținut, însă dieselul merge mai rotund. Ambele oferă suficientă putere pentru modelul de 4,34 metri lungime, care cântărește maxim 1.320 de kilograme. Transmisiile variază, de la o cutie manual cu 5 viteze la modelul EDC cu dublu ambreiaj și 6 trepte. De menționat: cel mai puternic motor diesel nu este în varianta 4×4 împreună cu cutia automata.
Un alt mare plus: antifonarea. Ameliorarea este evidentă, zgomotul nu mai ajunge la fel de puternic în habitaclu, iar sistemul audio oricum nu s-ar mai strădui să-l acopere pentru că a fost și el îmbunătățit: 4 difuzoare mai mari și 2 tweetere în bord. Nu vorbim de calitate Bang&Olufsen, dar se aud mult mai bine decât la variante precedentă. Sistemul 4×4 a rămas la fel, pentru că el este și a fost dintotdeauna unul dintre principalele motoare pentru vânzările modelului Duster.
Performanțele off-road au rămas. Există și Hill Descent Control, Hill Start Assist, iar display-ul central afișează noi informații în timpul incursiunilor pe teren accidentat. Noul SUV Dacia vine cu un unghi de atac de 30 de grade și un unghi de degajare de 33-34 de grade, precum și cu o gardă la sol de 20 cm.
Prețurile pentru noul Duster încep de la 12.350 de euro în România și merg până la 18.750 de euro.
Verdict: Noua Dacia Duster a trecut la alt nivel. Design, dotări, calitatea rulajului, la toate capitolele a făcut pasul următor. Pe scurt, o mașină mult mai bună.