Recepţia lotului 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda a fost amânată cu 90 de zile, din cauza problemelor de rugozitate şi planeitate constatate în cadrul inspecţiei de marţi, 9 ianuarie.
SCHIMBĂRI MAJORE la RCA: cine va plăti DAUNELE
Cele mai folosite metode prin care te păcălesc samsarii! Uite la ce să fii atent!
„Am amânat recepţia pentru 90 de zile. După această perioadă va avea loc o nouă inspecţie, iar dacă până atunci constructorul nu corectează problemele de rugozitate, planeitatate şi soluţia de asfalt pe poduri, vor fi aplicate penalităţi”, a precizat Alin Şerbănescu pentru economica.net.
Potrivit lui, constructorul nu a corectat deficienţele constatate la pre-recepţie în noiembrie anul trecut.
„Vorbim despre exces de bitum, vorbim despre probleme legate de rugozitate, adică de aderenţa în sine a asfaltului, vorbim despre elemente de planeitate executate neconform, care, din perspectiva circulaţiei, pot crea probleme”, a completat Alin Şerbănescu.
TAXA DE PRIMĂ ÎNMATRICULARE: Cum primeşti banii înapoi
Povestea celebrului Mercedes deținut de Ceaușescu! Unde a ajuns
El a adăugat că CNAIR insistă să fie respectată calitatea lucrărilor precum în celelalte state europene, inclusiv în Italia, ţara de origine a constructorului acestui lot de autostradă.
În replică, un reprezentant al constructorului italian Tirrena Scavi susţine că lotul de autostradă este gata de două luni şi că şefii de la Drumuri dau dovadă de rea-voinţă prin faptul că amână recepţia.