Volvo a anunțat o colaborare cu Google pentru includerea sistemului cu control vocal Google Assistant, Google Play Store, Google Maps și alte servicii Google în generația următoare a sistemului de infotainment Sensus, bazat pe sistemul de operare Google Android.
Aplicațiile și serviciile dezvoltate de Google și Volvo Cars sunt incluse în mașină, iar alte mii de aplicații sunt disponibile prin Google Play Store, care este optimizat și adaptat pentru sistemele de infotainment Android ale mașinii.
Deoarece următoarea generație Sensus va rula pe Android, noi aplicații și update-uri software vor fi disponibile în timp real și vor putea fi instalate automat. Acest lucru permite viitoarelor mașini Volvo să reacționeze la nevoile clienților și să ofere șoferilor informații actualizate și servicii predictive.
Relația strategică dintre Volvo Cars și Google a început în 2017, când Volvo Cars a anunțat că noua generație a sistemului de infotainment va fi bazată pe platforma Google Android.