Cristian Țopescu – Seniorul sportului românesc

Colecția DESTINE vol. XVI

Comentând marile evenimente sportive într-o epocă în care nu existau laptopuri, iPad-uri sau smartphoane, Cristian Țopescu își înmagazinase datele, cifrele, statisticile etc. pe zeci de mii de fișe asupra cărora păstra o evidență strictă. Nimic nu se putea rătăci în uluitoarea sa arhivă și niciodată nu pleca să comenteze un meci, un campionat sau o olimpiadă fără ca înainte să-și facă selecția riguroasă de fișe, pe care, apoi, le parcurgea meticulos a mia oară, poate.

L-am întrebat atunci care erau cele mai dificile transmisiuni efectuate. A râs un pic și mi-a explicat: „Campionatele de patinaj artistic!… Românii aveau televizoare alb-negru și eu încercam să redau bogăția de culori a costumelor artiștilor gheții, în special cele ale fetelor, care mă înnebuneau cu mulțimea de nuanțe a rochițelor lor…’

O dată cu marele ei comentator și înțelept tălmăcitor, Cristian Țopescu, piere, de fapt, cea mai importantă epocă a sportului românesc.

• Omul care aducea culoare în casele noastre cenușii
• Elena Ceaușescu : „Dați-l imediat afară pe Țopescu!’
• Familia unui om îndrăgostit de viață: trei copii cu trei soții
• Olimpiadele de fiecare zi ale unui comentator genial (dar cât se poate de natural)
• Cel care a iubit toate sporturile și a vorbit despre ele cu inima
• „Ce mult v-am iubit!’
• În loc de Epilog, tristețea și nenorocirea din sportul românesc

DESTINE CONTROVERSATE (15 VOLUME)

Marile personalități ale societății și culturii românești, din ultima sută de ani venind până spre contemporaneitate, au avut biografii și cariere care ascund încă multe secrete, dintre care unele pot deranja opinia publică pudibondă. Însă, cu toții, cei care au ținut capul de afiș al vieții publice au  trăit fiecare clipă intens, pătimaș chiar! De aici și încadrarea lor în categoria marilor români cu… DESTINE  CONTROVERSATE!

Dar, chiar dacă unele detalii pot părea șocante și contrazic violent miturile, zdruncinând uneori din temelii soclurile statuilor ridicate în subconștientul colectiv, de ce ne-am (auto)cenzura în continuare, făcându-le, practic, o mare nedreptate acestor oameni cu adevărat fabuloși, pe care nu vom înceta să-i iubim în continuare?