Aston Martin DBS Superleggera înlocuieşte modelul Vanquish S din gama producătorului britanic şi readuce la viaţa celebra denumire folosită pentru prima dată în 1967.
Noul Aston Martin DBS Superleggera este un Super GT cu o lungime de 4.712 mm şi care oferă 2+2 locuri. Cele 1693 kg ale maşinii nu pun probleme masivului motor V12 cu care britanicii au dotat acest model.
Propulsorul bi-turbo de 5,2 litri este animat de o cutie automată cu opt trepte ZF şi dezvoltă 725 CP şi 900 Nm obţinuţi între 1800-5000 rpm. Noul Aston Martin DBS Superleggera reuşeşte să parcurgă repriza de la 0 la 100 km/h în 3.4 secunde şi este cotat cu o viteză maximă de 340 km/h. Şasiul din aluminiu este preluat de la modelul DB11 şi poate fi setat ca şi sistemul de propulsie în modurile GT, Sport și Sport Plus.
Pentru că vorbim despre un Aston Martin interiorul este la cel mai înalt nivel: scaune sport şi piele Alcantara în dotarea standard şi posibilități extinse de personalizare prin intermediul unei liste generoasă de opțiuni.
Vânzările noului Aston Martin DBS Superleggera încep spre sfârşitul acestui an şi preţul pentru piaţa europeană va începe de 274.995 euro.
Aşa cum spuneam noul Aston Martin DBS Superleggera este înlocuitorul modelului Vanquish S. Pentru acesta constructorul britanic propunea un motor V12 de 5,9 litri care produce 588 CP. Vanquish S reuşea o accelerare de la 0 la 100 km/h în 3,5 secunde.