Directorul National Fund for Scientific Research: Din punct de vedere medical, Michael Schumacher nu mai este demult în comă!

Profesorul Steven Laureys, director de cercetare la National Fund for Scientific Research și unul dintre cei mai mari specialişti în probleme ce ţin de comă, spune că sunt şanse extrem de mici ca Michael Schumacher să-şi revină în totalitate.

Decizie istorică la Skoda: ce se va întâmpla cu cel mai iubit model!

Polițiștii ne atrag atenția! Încep să dea amenzi șoferilor care UITĂ să facă acest gest

Laureys ne avertizează că nu trebuie să ne aşteptăm la veşti foarte bune. Omul de ştiinţă susţine că este foarte puţin probabil ca Schumacher să se mai poată recupera în totalitate:

‘Din punct de vedere medical, Michael Schumacher nu mai este demult în comă. Coma durează câteva zile sau câteva săptămâni. Recuperarea după comă trebuie să fie într-un timp relativ scurt. Creierul îşi poate reveni chiar şi după un an sau mai mult, dar evoluţia este foarte lentă, iar preţul este o imensă muncă pentru reabilitare. În alte cazuri grave, iar cel al domnului Schumacher este unul grav, creierul este atât de afectat încât recuperarea intelectuală este puţin probabil. Timpul este împotriva noastră’, a declarat Steven Laureys.

Steven Laureys este director de cercetare la National Fund for Scientific Research, o instituţie de cercetare din Belgia, finanţată de stat. De asemenea, conduce Coma Science Group, care activează în cadrul Universităţii din Liege.

Sursa: sudinfo.be

Au  trecut cinci ani de la teribilul accident de ski suferit de Michael Schumacher, septuplul campion mondial de Formula 1. Pe 29 decembrie 2013, acesta  se afla în stațiunea franceză de ski Meribel. El s-a dezechilibrat și s-a lovit cu capul de o piatră, iar viața sa a fost salvată doar de faptul că purta cască.

    taka spune:

    Analfabeti ! „Demult” este gresit. Se scrie acolo, „de mult” pentru ca „timp” este subanteles. „De mult timp in coma”este exprimarea corecta. Forma „demult” se foloseste in alte situatii…

Adaugă un comentariu