Dacă te-ai întrebat vreodată cum schimbi uleiul la un Lamborghini Huracan, suntem în măsură să-ți satisfacem această curiozitate acum. Spoiler: nu este deloc simplu, iar prețul de circa 1.000 de euro pare pe deplin justificat după ce vezi filmul de mai jos.
Un schimb de ulei nu ar trebui să fie o operațiune foarte complicată. Ca dovadă, mulți fac asta singuri, în curte sau chiar pe stradă. În orice caz, nu ar trebui să dureze mai mult de jumătate de oră. În cazul unui Lamborghini Huracan, însă, lucrurile devin mult mai complexe. Uită tot ce știai și, dacă ai unul în garaj, uită și că ai avut un teanc de bancnote de 100 de euro.
Urci mașina pe elevator, desfaci câteva clipsuri, pui un recipient sub motor și lași uleiul să curgă – atât de simplu ar trebui să fie. Pentru un Huracan cu motor V10 aspirat, totul trebuie dus la un nou nivel. Operațiunea este una foarte complicată, și durează nu mai puțin de patru ore și jumătate.
Citește și:
De ce s-a prabusit podul Morandi de la Genova?
Logan Stepway, dezvelit oficial în Rusia
Germanii nu mai cumpără diesel. Ce se întâmplă cu mașinile?
ANAF vinde super mașini și în August! Cât costă un supercar la ANAF?
Noi informații despre viitoarea taxa auto: Cum te afectează?
Trei panouri de caroserie trebuie îndepărtate pentru a realiza schimbul de ulei la un Huracan și nu mai puțin de 50 de șuruburi trebuie desfăcute doar pentru a ajunge la bușoanele de golire ale instalației de ungere. Acestea sunt în număr de opt! Operațiunea inversă este ceva mai simplă, dar acum aveți o imagine mult mai clară despre ce înseamnă întreținerea unui supercar. Vi se pare mult 1.000 de euro pentru acest schimb de ulei?