Opel recheamă în service 100.000 de mașini în Europa

Opel recheamă în service la nivel european 100.000 de automobile după ce autoritățile germane au descoperit o posibilă manipulare software care ar permite reducerea temporară a emisiilor.

Într-un comunicat de presă, Opel respinge acuzațiile aduse și afirmă că rechemarea pe care o efectuează vizează generația precedentă a lui Insignia și variantele diesel de 1.6 și 2.0 litri ale lui Zafira Tourer, respectiv versiunea de 2.0 litri diesel a lui Cascada. Cei de la Opel susțin că actualizările software vizează 31.200 de de vehicule vândute în Germania, dintre care peste 22.000 au fost deja actualizate.

Potrivit KBA, autoritatea germană în transporturi, ancheta realizată de ei i-a obligat pe cei de la Opel să facă această rechemare, însă reprezentanții mărcii germane au expus o altă părere în comunicatul de presă publicat pe portalul de media al companiei. Din păcate, nu sunt precizați anii de fabricație ai modelelor afectate, cu excepția generației precedente a lui Insignia, despre care se spune că ar fi fost afectat modelul produs între 2013 și 2016.

Citește și:

Program de vouchere de 9000 de lei pentru mașini noi

Neatenția la volan e sport național

România a surclasat Germania și Spania la FIA Hill Climb Masters

Ce pățești dacă vorbești la telefon în timp ce conduci?

De ce trebuie să rotim anvelopele la schimbul periodic?

Salonul Auto București și Accesorii 2018 și-a deschis porțile! Galerie foto exclusivă

Mercedes-Benz C300de: consum mixt de doar 1.6 l/100 km

Amendă de 800 de milioane de euro pentru Audi

 

Procurorii germani au controlat fabricile Opel din Kaiserslautern și Russelsheim la începutul acestei săptămâni pentru a obține probe în dosarul care vizează marca achiziționată de concernul PSA Peugeot-Citroen. Cei de la Opel au confirmat investigația procurorilor din Frankfurt și au declarat că au demarat deja colaborarea cu autoritățile și că sunt convinși că vehiculele Opel respectă toate normele aplicate în Uniunea Europeană, după cum au precizat într-un alt comunicat de presă publicat pe portalul media al mărcii din Russelsheim.

Via Reuters | Opel

Adaugă un comentariu