Volvo nu a cunoscut inca succesul in clasa compacta, insa V40 suna atacul, iar pentru asta trebuie sa accepte confruntarea cu cei mai buni.
Cauza aparitiei lui V40 sa fie oare noul sef? Imediat cum a fost numit la carma lui Volvo, Stefan Jakoby, fost manager la Volkswagen, a decis sa copieze vechea reteta a succesului de la Golf si Audi A3: caroserie sic deasupra unei tehnologii verificate, cu setari atent optimizate. Asa a luat nastere modelul premium compact al casei suedeze. Suntem convinsi ca niciun client nu va fi deranjat ca sub caroserie se afla, de fapt, un Ford Focus. Suedezii au voie sa foloseasca aceasta platforma, chiar daca din anul 2010 apartin de producatorul chinez Geely.
Pare foarte simplu, dar Volvo trebuie sa faca mai mult decat un set de haine frumoase. In toamna, Audi va trimite noul A3 sa cucereasca clasa compacta, BMW Seria 1 este inca nou, iar Clasa A urmeaza sa apara pe piata cu un design revolutionar pentru marca germana. In acest context, Volvo nu se adreseaza doar fanilor Volvo si fostilor posesori de C30. Asadar, V40 trebuie sa arate ca este cu adevarat un invingator, iar pentru asta trebuie sa faca fata concurentei cu BMW Seria 1.
Prima impresie este ca designerii de la Volvo au acordat o atentie deosebita pentru orice detaliu stilistic. Nou dezvoltatul airbag pentru pietoni a facut ca partea frontala sa fie spectaculoasa, cu linii musculoase pe flancuri. Spatele lui V40 este desenat in stilul unui combi shooting-brake, iar acest detaliu ii da lui V40 o nota distincta in prozaica clasa compacta. In aceasta comparatie, nici chiar BMW Seria 1 cu proportiile sale deosebite nu poate face fata. La noul model, bavarezii au „inmuiat” designul de baiat rau al ultimului model, insa chiar si asa Seria 1 nu a devenit chiar un baie-
tel simpatic si ascultator.
Volvo arata foarte bine si dupa ce ai urcat la volan. Interiorul este prelucrat foarte bine, atent, cu materiale care arata ca Volvo vrea sa justifice pretul suplimentar fata de Focus. Cei care apreciaza instalatiile de sunet hi-fi ale producatorului suedez Bang&Olufsen realizeaza ca in Suedia se poate face mult mai mult decat o mobila simpla si ieftina de la Ikea. Interiorul lui BMW pare o idee mai simplu, iar executia, mai putin precisa, capitol la care, surprinzator, Volvo l-a intrecut pe BMW.
Volvo a incercat sa ii copieze pe bavarezi acolo unde acestia exceleaza de obicei: la dinamica rularii. La acest prim test, atat Volvo, cat si BMW se aliniaza la start cu trenurile de rulare sport, care sunt optionale. Modul in care setarea este perceputa de sofer este si ea similara, pentru ca ambele modele sunt rigide si ofera un confort moderat. Si aici Volvo pare sa aiba un mic avantaj, pentru ca pe drumurile prost asfaltate BMW are o punte spate mult mai rigida, in timp ce V40 trece mai elastic peste denivelari, in principal datorita arcurilor ce au o cursa mai lunga. In schimb, Seria 1 straluceste efectiv in fata lui V40 cand vine vorba de sistemul de directie. Acesta este mult mai incisiv si are o dozare sigura ce confera multa precizie soferului.
In septembrie, cand va fi lansat la vanzare, Volvo V40 va fi disponibil cu cinci motoare: trei dieseluri cu puteri de la 115 CP la 177 CP si doua pe benzina cu puteri de 150 CP si 180 CP. Noi am condus la aceasta prima comparatie versiunea cea mai puternica, cu motorul turbo de 1,6 litri, care produce 180 CP. Acesta este placut in utilizare si isi face treaba foarte bine. Datorita cuplului de 240 Nm, acesta trage bine inca de la turatii joase si are rezerve de putere suficiente. Doar cutia automata cu 6 rapoarte, care este optionala, nu ne-a satisfacut pe deplin, deoarece este destul de lenta, iar uneori produce mici socuri in oras la schimbarile de treapta. La acest capitol, cutia automata cu 8 trepte de la BMW este cel putin cu o clasa peste, iar asta nu este tot pentru ca si propulsorul de 2 litri turbo din BMW este mai silentios, mai bine izolat fonic si trage semnificativ mai vanjos.
Si totusi, tragand linia, V40 nu se prezinta la acest test ca un perdant, iar asta il va bucura pe noul sef al suedezilor.