3 obiceiuri matinale care te ajută să începi ziua cu bine atunci când pleci cu mașina la drum (PUBLICITATE)

Tu cum îți petreci timpul la volan? Știm deja că Bucureștiul este unul dintre cele mai aglomerate orașe din lume, iar șoferii români pierd aproximativ 218 ore pe an în trafic, potrivit studiului publicat de compania TomTom NV, însă ora aceea petrecută în plus bară la bară nu trebuie să fie pierdută.

Știu, cei mai mulți dintre noi înjură, mănâncă, își beau cafeaua, ascultă aceleași glume și știri învechite la radio, sună foști colegi sau rude din străinătate cu care nu au mai vorbit de ani de zile, dar sunt și alte activități care ne pot ajuta să începem ziua fără nervi, chiar dacă ne mișcăm cu viteza melcului turbat între două semafoare prost coordonate. Iată trei dintre ele:

1. Ascultă un podcast

Muzica este o pasiune pentru mulți dintre noi, iar o melodie aleasă bine dimineața poate însemna o zi începută cu dreptul. Cu toate astea, nu te limita doar să butonezi radioul odată ce te-ai urcat în mașină: vino cu propriul tău playlist și alege-ți propriul soundtrack în drum spre serviciu. Poți chiar selecta o singură melodie de început – așa cum Bolero a lui Ravel a fost ani la rând melodia de deschidere a zilelor de vară în Vamă – și apoi lasă playlistul pe shuffle.

Dacă vrei să înveți lucruri noi în timp ce conduci, folosește-te de timpul petrecut la volan într-un mod care îți va aduce beneficii suplimentare. În locul unei melodii, descarcă un podcast interesant pe unul dintre subiectele care te pasionează. Există mai multe site-uri unde poți face acest lucru, între care Soundcloud, Podbean sau chiar Spotify și Deezer. Subiectele abordate pot fi alese pe teme de interes, de la cultură la tehnologie, politică sau știință.

2. Încearcă lucruri noi

Dacă ai ales totuși să te axezi pe muzică, poți folosi timpul petrecut în trafic și pentru a-ți îmbunătăți aptitudinile vocale pentru următoarea seară de karaoke cu prietenii. Mașina este unul dintre cele mai bune locuri unde poți exersa cântatul: nu te aude nimeni dacă falsezi și este oricum de preferat să-ți antrenezi vocea cântând în loc să te răstești la ceilalți șoferi.

Nu te opri la cântat, poți încerca și alte lucruri noi, cum ar fi să-ți testezi talentele oratorice și să faci exerciții de public speaking, repetând discursul pe care vrei să-l ții la următoarea petrecere a companiei. Iarăși, nu te aude nimeni. Dacă ești fumător, renunță la țigara clasică și încearcă un dispozitiv heat-not-burn. Poți găsi despre IQOS pareri nenumărate online, dacă vrei să te documentezi. Nu lasă fum și nici scrum, așa că nu trebuie să deschizi geamul și-ți poți vedea liniștit de condus.

3. Planifică-ți ziua

Unul dintre cele mai simple lucruri pe care le poți face la volan – oricât de incredibil ar părea pe șoselele din România – este să-ți faci ordine în gânduri. În mers, atenția îți este la drum și la ceilalți șoferi, dar în timpul pierdut la coadă la semafor îți poți face planuri pentru toată ziua – sau pentru toată săptămâna, dacă este o dimineață extrem de aglomerată.

Să treci în revistă principalele evenimente ale zilei și să faci o listă mentală cu lucrurile „de făcut’ nu cere un efort suplimentar. În plus, cu siguranță îți vei aminti câte ceva urgent de făcut sau vei completa lista de cumpărături. În cazul în care ești o persoană extrem de organizată, dar care are tendința să uite, poți să folosești telefonul mobil pentru a lua notițe verbale. Există aplicații care încep înregistrarea la comandă vocală, așa că nici nu va trebui să iei mâinile de pe volan.

Așadar, drumul cu mașina spre serviciu, la prima oră a dimineții, nu trebuie să fie un motiv de nervi și stres combinat cu plictiseală. Îl poți umple cu câteva activități care te vor ajuta să-ți începi ziua într-un mod relaxant, învățând ceva pe parcurs și planificându-ți mai bine ziua.

Sursa foto: Shutterstock

Adaugă un comentariu