Taximetriștii nu se dau bătuți până nu obțin interzicerea prin lege a aplicațiile de tip ridesharing, precum Uber sau Taxify.
Plecând din zona Tineretului, zeci de taxiuri au pornit în seara zilei de 21 ianuarie 2019 în coloană cu destinația Piața Victoriei. Odată ajunși pe bulevardul Lascăr Catargiu, șoferii au coborât din mașini și au început să mărșăluiască. Traficul a fost complet blocat pe unul dintre sensurile de mers, timp de două ore. Simultan, în piață scandau sute de taximetriști furioși.
Citește și…
Accidentele rutiere: pierderi enorme pentru statul român
VIDEO: Ce scrie pe airbag-urile Dacia
Mick Schumacher a semnat cu Ferrari
De ce șoselele nu crapă de frig în țările dezvoltate
Ce mașină conduce Cristi Borcea după ce a a ieșit din închisoare
Record mondial: cum arată cea mai lungă mașină construită vreodată
Românii nu învață pentru examenul auto
VIDEO: Șoferul unui Logan plătește scump o depășire prin dreapta
„Reproşăm statului care îi tolerează şi nu face nimic. Imediat, a apărut Uber pe piaţă, apoi Taxify, si Blabla Car. Toată lumea face taximetrie în Bucureşti printr-o aplicaţie’, spune un șofer nemulțumit, citat de Mediafax.
Manifestația a durat până în jurul orei 22:00, după care viața și-a reluat cursul firesc în centrul Capitalei. A fost doar prima zi dintr-o serie de proteste anunțate de taximetriști. Aceștia promit că vor repeta marșul în fiecare seară, până când autoritățile vor interveni în sensul interzicerii aplicațiilor de ridesharing.
Proteste similare se desfășoară, în paralel, în mai multe mari orașe europene. Taximetriștii și-au unit forțele și în Madrid sau Barcelona, spre exemplu, cu același scop: 30.000 de șoferi spanioli au cerut interzicerea Uber, Cabify și a altor aplicații asemănătoare.
https://www.facebook.com/100007290211077/videos/2142931005959886/
Sursa foto: captură ecran Facebook/Liliana Stefan