Ford a creat patul inteligent, care-ți împiedică partenerul să se „bage pe banda ta”

Ford nu se pricepe doar la mașini. Ca să demonstreze că este preocupat de bunăstarea clienților și când aceștia nu se află în habitaclu, constructorul auto a creat patul inteligent. Acesta ar trebui să asigure cuplurilor un somn mai liniștit, deoarece nu permite niciunuia dintre parteneri să „invadeze’ jumătatea celuilalt.

Patul inteligent este fix ceea ce ne lipsea într-o lume în care obiectele comune devin tot mai „smart’ pe zi ce trece. Nu este o afirmație sarcastică. Această piesă de mobilier, proiectată și construită de Ford, chiar se poate dovedi extrem de utilă în cazul cuplurilor care nu reușesc să împartă egal cearșaful și, prin urmare, nu au parte de suficientă odihnă.

Ford îl numește „Lane-Keeping Bed’ (Patul pentru Menținerea Benzii), iar tehnologia pe care o utilizează este inspirată din sistemul de asistență implementat la autoturismele mărcii. Este vorba despre sistemul de menținere a benzii de circulație, care îi ajută pe șoferi să rămână permanent încadrați între marcajele benzii de rulare.

 

Citește și:

Schimbări la polițele RCA: ce criterii noi de risc ar putea fi introduse

Test de frâne în condiții extreme

Cea mai mare paradă de mașini autonome organizată vreodată

Cele mai periculoase șosele din România

Tot ce trebuie să știi despre verificarea unei mașini second hand

Sicrie pe roți: mii de mașini din România prezintă pericol iminent de accidente

Românii cumpără pe încredere mașini second hand: doar 15% le verifică în service

 

Deși principiul este asemănător, patul inteligent nu folosește o cameră video pentru a detecta depășirea „graniței’, ci senzori de presiune. Atunci când unul dintre parteneri „invadează’ jumătatea celuilalt, salteaua se rulează automat în lateral pentru a restabili echilibrul. Simplu, ingenios și aparent practic.

„Asistența pentru menținerea benzii, utilizată la mașinile noastre, poate face condusul mai ușor și mai confortabil’, spune Anthony Ireson, directorul departamentului de marketing în cadrul Ford Europa. „Ne-am gândit că, demonstrând cum o gândire similară poate fi aplicată unui pat, evidențiem șoferilor o tehnologie despre care poate nu știau până acum’.

Reamintim că, în afară de bunăstarea clienților săi în afara mașinii, Ford a arătat recent că este preocupat și de confortul animalelor de companie ale șoferilor. Noul Ford Focus a fost proiectat cu ajutorul unui cățel, pentru căței.

 

https://youtu.be/yfSYjbODGUc

 

Sursa foto: captură ecran YouTube/Ford Europe

Adaugă un comentariu