VIDEO – Un șofer vrea să întoarcă pe linia continuă, dar este oprit de un motociclist

O filmare surprinsă de un motociclist, cu camera montată pe casca acestuia, arată cum șoferul unui BMW intenționează să vireze stânga pe bulevardul Tineretului din Capitală, călcând linia dublă continuă. Când motociclistul oprește în dreptul mașinii, conducătorul coboară și declanșează un circ în toată regula.

S-a întâmplat sâmbătă, 6 aprilie, pe bulevardul Tineretului din București. Văzând că șoferul mașinii depășește axul drumului și se strecoară tot mai mult pe banda lui, motociclistul oprește pentru a-l împiedica să efectueze manevra și pentru a evita o posibilă coliziune. În acel moment, conducătorul autoturismului coboară de la volan, înjurând și împingându-l pe cel care filmează.

Nu te interesează pe tine ce legi încalc eu! Ești de la circulație?‘, strigă furios șoferul. Motociclistul încearcă să îl calmeze și să îl facă să-și recunoască greșeala, dar nu are succes.

În scurt timp apare și un echipaj de Poliție. Un agent li se alătură celor doi, dornic să afle de ce este blocată intersecția și ce caută BMW-ul pe linia dublă continuă. Șoferul se liniștește brusc și încearcă să explice că nu a apucat să întoarcă, ci că doar a oprit. „N-am voie s-o calc juma’ de metru?‘, întreabă acesta.

În cele din urmă, polițistul le cere celor doi să îl însoțească pe marginea drumului, pentru a fluidiza circulația pe bulevard. Acolo, continuă acuzațiile și explicațiile de ambele părți. „Nu mă corectează pe mine un neica nimeni. De unde știe el mai multă legislație ca mine? Da’ motoriștii ăștia au tupeu!‘, strigă șoferul mașinii.

Surprins pe linia dublă continuă, dar iertat de Poliție

Citește și:

VIDEO – Polițist român, filmat în timp ce conduce cu piciorul

Mărturisirile lui James May – De ce a fost tentat să-l ucidă pe Jeremy Clarkson

Cum arată Ford Puma, al doilea SUV produs la Craiova?

Șofer de „WOLZVAGIN’, invitat la Poliția Locală printr-un mesaj jenant

Țara în care 7 din 10 șoferi regretă că și-au cumpărat o mașină electrică

Claudiu Manda a rămas fără permis – Senatorul PSD circula cu 125 km/h în localitate

 

Într-un final, agentul îi lasă pe amândoi să plece, fără să acorde vreo sancțiune.

Filmarea a fost distribuită în Social Media, unde părerile utilizatorilor sunt împărțite. „Cocalar cu BMW. De aici și reputația așa bună a mașinilor BMW…‘, scrie un utilizator pe YouTube. „Motociclisul putea să continue drumul și fără circ. Sunt mulți care conduc în stilul acestui șofer, nu cred că a fost ceva ce n-a mai întâlnit până acum. Atitudine greșită amândoi au. Unul prost, celălalt șmecher‘, concluzionează alt internaut.

 

Sursa foto: captură ecran YouTube/Luptăm Pentru România

    Danila spune:

    Sunt convins ca justitiarul nu a depasit niciodata si nici macar cu 1 km/h limitele de viteza pe motocicleta lui. Altminteri, sunt de acord, nu ne-ar prisosi ceva mai mult respect pentru reguli si fata de ceilalti. Si eu mai fac pe justitiarul uneori cand nu permit vreunui marlan care pleaca din spatele coloanei de masini sa se bage in fata pe banda de stanga care e libera. Dar aici e vorba de alegerea mea de a fi amabil (sau fraier) cu un nesimtit. Insa sa fac pe politaiu, sa blochez pe altul, sa ma dau jos sa ma iau la harta sau la bataie pt asa ceva, e mult prea mult si e cam de prost gust. Nici asa nu e frumos. Aud ca e o initiativa in parlament prin care inregistrarile video de pe camerele de bord sa poata deveni probe. De ex. as trimite unde trebuie o filmare cu un derbedeu mucos – cum am vazut o gramada – care depaseste in curba fara vizibilitate doar pentru a o impresiona pe pitzi din dreapta lui.

    oarecare spune:

    te simti in nesiguranta in tara ta . un nesimtit care poate sa te omoare , te agreseaza si te ameninta iar POLITIA cu barbatie aplica legea NU ???

    nu cei doi sunt problema ci AGENTUL CORUPT

    ORWEL 1984 spune:

    IDIOTII indobitociti de COMUNISTOIZI ”presupun” intotdeauna ca cineva face sau nu face ceva. TOVARASI, ramineti la EVIDENTE si nu mai comentati aiurea, ca miine ajungeti in locul motociclistului, iar un alt idiot care se ”grabeste” isi gaseste brusc juma de ora de urlat degeaba asta daca nu va nenoroceste pe viata !

    ORWEL 1984 spune:

    Iar politia se comporta exact atit cit ii permite legea facuta baronimea analfabeta care paraziteaza parlamentul !

    Stan spune:

    „N-am voie s-o calc juma’ de metru?’
    Nu. E linie dubla continua cu un scop.
    Problema s-ar rezolva usor daca in zona s-ar monta niste separatoare de sens, care sa impiedice pe altii sa intoarca acolo. Dar la soferi „merge si asa”, iar politistii, in loc sa aplice legea, se fac cum ca nu s-ar fi intamplat nimic.

    foxy spune:

    un motorist frustrat la greu. de ce nu i opreste si pe ceilalti soferi care fac acelasi lucru . la lovit civismu! hai sictir ! marcaje facute de niste incompetenti care nu i intereseza de nevoile cetatenilor. ca sa conduci legal trebuie sa ocolesti pan la dracu . a mai trantit si firea gardurile metalice langa liniile de tranvai.daca nu le scoate nu o mai votam.am zis.

    Gicu spune:

    Ghertoi cu BMW! Unul ca el era sa ma loveasca pe centura la o manevra asemanatoare. Depasire cu trecere peste lina continua si intrare pe sens invers. Nu exista sofer din tara asta care sa nu fi incalcat vreodata regulile de circulatie, iar asta ma include si pe mine. Insa totul pana la afectarea celorlalti participanti la trafic. Din momentul ala, treaba se impute! Motociclistul are dreptate!

Adaugă un comentariu