Plimbându-se pe străzile Bucureștiului, puțini s-ar aștepta să treacă pe lângă un Lotus Elise abandonat sau un Maserati Biturbo rămas de ani buni fără proprietar. Totuși, se pare că astfel de mașini exotice zac la tot pasul, iar canalul de YouTube „Abandoned Cars & Vehicles’ a reunit zeci de exemplare într-o colecție impresionantă de clipuri video.
În 2017, aproximativ 2.200 de mașini abandonate au fost ridicate de poliție în București. Chiar și așa, autoritățile estimează că au rămas în jur de 3.000 astfel de autoturisme care ocupă nejustificat locuri de parcare.
În ciuda aspectului dezolant, multe dintre aceste vehicule sunt bijuterii pe roți, cu un imens potențial de a fi readuse la fosta lor glorie. În vârstă de 38 de ani, Ștefan Cristian este administratorul canalului de YouTube „Abandoned Cars & Vehicles‘, unde încarcă filmări cu toate mașinile exotice pe care le-a descoperit abandonate prin Capitală.
Auto Bild a stat de vorbă cu Ștefan Cristian, pentru a afla mai multe despre aceste „comori’ uitate pe marginea drumului.
Citește și
Fanii Dacia sunt UIMIŢI: iată ce motor NOU primeşte Duster! Va fi mai ieftin?
Un șofer le-a prezentat polițiștilor buletinul și a fost amendat cu 4.000 de lei. Ce era în neregulă cu actul…
COD RUTIER 2019. Motive de bucurie pentru ŞOFERI! Iată noua LEGE
Acest număr de înmatriculare este INTERZIS! Şi totuşi îl vedem pe maşini conduse de ŞMECHERI
Auto Bild: Cum ai ajuns să lucrezi la proiectul acesta?
Ștefan Cristian: Am fost dintotdeauna pasionat de domeniul auto și de aviație, însă pe acest „segment’ de mașini abandonate m-am axat efectiv de prin 2015, întrucât vedeam prin jurul meu destule mașini abandonate. Unele erau vechi, rare, și am zis să le „adun’ într-o pagină unde să fie admirate
și – de ce nu – poate și salvate, acolo unde este posibil.
Ai reușit să salvezi vreuna, până acum?
Mi-e greu să spun exact… Dar au fost câteva cazuri. Știu de un VW Beetle pe care proprietarul l-a salvat și acum îl irestaurează. Mai era o Dacie Sport, și aceea salvată. Chestia e că mulți întreabă de locațiile lor, dar nu mai revin să-mi spună ce au reușit să facă.
Cu acel Cadillac din filmul „Nea Mărin miliardar’ [n.r. Cadillac DeVille Cabrio] este o întreagă poveste, întrucât nu se poate ajunge la mașină. Este închisă într-un garaj de la studiourile Buftea, dar am tras un semnal de alarmă asupra ei.
În general, acesta este scopul proiectului? Să tragi un semnal de alarmă?
Într-un fel. Sunt mașini care merită salvate, de exemplu Mercedes A 170. Gândiți-vă că Dacia 1100S a dispărut cu totul.
Te ocupi și tu de restaurarea unora dintre ele sau ești doar intermediar?
Nu, nu sunt nici una, nici alta. E doar pasiune.
Ai reușit să contactezi proprietarii inițiali, să afli de ce și-au abandonat mașinile?
Nu. În general, e destul de greu de găsit persoana, iar unii nu sunt chiar comunicativi, să zicem.
Care este cel mai exotic model pe care l-ai găsit abandonat?
Maserati Biturbo 425, Ford Mustang de primă generație, Subaru Alcyone SVX, Lotus Elan M100.
Ai vreun mesaj pe care dorești să-l transmiți cititorilor, pe tema aceasta?
Să prețuiască mașinile vechi și să aibă grijă de cele noi, pentru a nu ajunge ca cele de aici.
Sursa foto: captură ecran YouTube/Abandoned Cars & Vehicles