Lansat in SUA in 1995 ca versiune inaltata a modelului Subaru Legacy, Outback s-a bucurat de un succes enorm pe o piata a SUV-urilor aflata in plina expansiune. Din SUA, succesul lui Outback a fost replicat rapid in Japonia si Europa, ceea ce a facut ca Subaru sa fie considerat inventatorul crossover-urilor.
Incepand cu a doua generatie (1998-2004), Outback a devenit model separat in gama Subaru, iar a treia generatie a marcat debutul, in 2008, al motorului diesel Subaru, singurul motor diesel cu cilindri orizontal-opusi (boxer).
Ultimul Outback aduce un design exterior proaspat, dimensiuni mai mari si un confort sporit pentru pasageri. Garda la sol a fost marita la 220 mm, iar adoptarea unui cadru special pentru suportul motorului asigura, potrivit inginerilor Subaru, reducerea vibratiilor motorului si a celor provocate de rulare, precum si o protectie imbunatatita in caz de impact frontal.
Trei motorizari sunt disponibile – dintre care doua pe benzina (2,5i si 3,6R cu 167 CP, respectiv 260 CP) si diesel-ul boxer de 2,0 litri si 150 CP. Caracteristice pentru Subaru raman configuratia cu cilindri orizontali opusi a motoarelor si sistemul de transmisie integrala, Symmetrical All-Wheel Drive.
O premiera in cazul actualei generatii Outback o constituie cutia de viteze cu variatie continua Lineartronic, disponibila impreuna cu motorizarea de 2,5 litri. Fata de alte transmisii de acest tip de pe piata, aceasta foloseste un sistem de transmitere a cuplului bazat pe lant, in locul curelei metalice, ceea ce asigura o eficienta superioara si un raspuns mai rapid.
In functie de cutia de viteze, sistemul de tractiune integrala are configuratii diferite. Astfel, pentru cutia Lineartronic, sistemul de tractiune integrala este de tip Active Torque Split controlat electronic si o repartizare a cuplului in conditii normale de 90% pe fata si 10% pe spate. In cazul cutiei de viteze manuale cu sase trepte, este folosit sistemul AWD cu diferential central cu viscocuplaj si alunecare limitata (LSD), care asigura o distributie a cuplului de 50:50. Pentru cutia de viteze automata de pe motorizarea 3.6R, este folosit un sistem AWD cu distributie variabila a cuplului (VTD), cu distributie a cuplului de 45:55 intre puntile fata/spate.
Cu prilejul lansarii in Romania, am avut prilejul sa conduc modelul Outback cu motorizare diesel, care este o alegere foarte potrivita pentru amatorii de iesiri in natura, datorita cuplului motor superior si economiei de combustibil. Spatiul interior este generos, in special pentru locurile din spate, constructorul japonez punand accent pe confortul pasagerilor.
Calitatea finisarilor este foarte buna, chiar daca alegerea materialelor, in special pentru plansa de bord, nu este foarte inspirata. Motorul diesel boxer are o caracteristica de cuplu foarte buna, cu un maxim de 350 Nm atins de la 1800 rpm. Din acest motiv, acceleratiile si reprizele sunt viguroase.
Suspensia este foarte confortabila pe denivelari, oferind in acelasi timp un control bun al ruliului in viraje. Etajarea cutiei de viteze este placuta, la fel ca si timoneria acesteia. In acelasi timp, directia este precisa si incisiva, fara acel feeling artificial caracteristic sistemelor de asistare electrice. tinuta de drum in curbe este meritorie, cu un comportament aproape neutru, gratie bunei repartizari a maselor si sistemului AWD.