A murit Lee Iacocca, părintele lui Mustang

Lee Iacocca, părintele clasicului Ford Mustang și salvatorul companiei Chrysler, a murit marți la vârsta de 94 de ani. Acesta s-a stins din viață în propria locuință din Los Angeles, din cauza unor complicații ale bolii Parkinson.

Lee Iacocca și-a început strălucita carieră în 1946, debutând la Ford Motor Company. Inițial lucra ca inginer, dar abilitățile excelente de comunicare l-au propulsat rapid în departamentul Vânzări.

A contribuit enorm la designul mai multor autoturisme ale mărcii americane, precum Continental Mark III sau Ford Escort. Totuși, capodopera sa rămâne – indiscutabil – Ford Mustang, model care s-a vândut în aproape 420.000 de unități încă din primul an de la lansare. Iacocca a continuat să urce ierarhic, deveind președintele companiei.

 

Citește și:

Cum a vrut şoferiţă din Prahova să-i fraierească pe polițiștii care o amendau!

CEA MAI TRISTĂ VESTE: Nu-l vom mai vedea vreodată pe Michael Schumacher!

Fă ASTA să-ți răcești rapid mașina încinsă de soare! Durează 2 minute

 

În 1978 a fost concediat, în baza unor acuzații de complot împotriva lui Henry Ford II, iar anul următor a preluat conducerea Chrysler. Constructorul auto era în pragul falimentului, dar Iacocca a reușit să salveze brandul printr-un proces masiv de restructurare și prin obținerea unui sprijin financiar însemnat din partea Guvernului SUA. Din acest motiv, a rămas consacrat în istorie drept „salvatorul’ celor de la Chrysler.

În 1992 s-a retras din funcțiile de președinte și director executiv la Chrysler, dar a continuat să colaboreze cu compania în cadrul unor campanii de marketing și în anii următori.

Într-un comunicat oficial, Alianța Fiat-Chrysler a reamintit întregii lumi importanța rolului jucat de Iacocca în fruntea companiei: „A jucat un rol istoric conducând Chrysler prin criză şi transformând-o într-o forţă competitivă adevărată. A fost unul dintre marii lideri ai companiei şi ai industriei auto‘.

 

Sursa foto: The World of the Ford Mustang, via Flickr

Adaugă un comentariu