Compania Yutong, liderul mondial în fabricarea de autobuze electrice, vrea să deschidă prima linie de producție în Europa. Reprezentanții producătorului chinez s-au întâlnit cu vicepreședintele Consiliului Județean Iaşi pentru a discuta despre investiție care ar putea fi realizată în parcul industrial Miroslava.
Citește și:
Depăşire la limita nebuniei pe Autostrada Timisoara – Arad (Video)
Manevra unui şofer din Constanţa putea să conducă la un accident teribil (Video)
Un oficial al companiei Yutong a făcut o vizită în județul Iași pentru a discuta despre investiţia în cel mai mare parc industrial din Moldova. „Miroslava este a doua comună din ţară ca număr de locuitori, este în imediata apropiere a oraşului, deci avantajele sunt multiple. Când aici s-a deschis primul parc industrial, ocuparea totală a acestuia s-a realizat în puţin peste doi ani, faţă de şapte cum era preconizat, aşa că acum pregătim un al doilea parc industrial pentru care ducem deja discuţii cu diverşi posibili parteneri’, a declarat Romeo Olteanu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
Investițiile în Parcul Industrial Miroslava se ridică la peste 100 de milioane de euro, a precizat Dorel Codină, directorul executiv al parcului. Potrivit sursei citate, compania Yutong este lider mondial în privința producției și vânzării de autobuze electrice.
Sursa: libertatea.ro
Pe de altă parte vestea bună este că vom avea autobuze electrice în București. Vestea mai puțin îmbucurătoare este că acestea vor fi fabricate ori în China, ori în Turcia – țară din care provin deja infamele Otokare.
Primăria Municipiului București anunță, printr-un comunicat de presă, că singurele companii care au depus oferte în cadrul licitației sunt firma chineză BYD (reprezentată în România de New Kopel Car Import) și asocierea turco-germană Bozankaya Otomotiv Makina Imalat Ithalat ve Ihracat A.S. – SILEO GmbH.