Ministrul Transportului a anunțat că probabil va da în folosință un nou lot al autostrăzii Lugoj-Deva, în ciuda faptului că lista de probleme este lungă.
Citește și:
Drumul expres Brăila-Galați, licitat la preț-record! Cât va costa un kilometru
Depăşire la limita nebuniei pe Autostrada Timisoara – Arad (Video)
Proaspăt demisul ministru al transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că Lotul 3 al Autostrăzii A1 – cuprins între Lugoj și Deva – va fi probabil inaugurat în cursul acestei săptămâni.
„Probabil săptămâna viitoare, am discutat cu domnul Scarlat (n.r. director general CNAIR), vom deschide și tronsonul 3, Lugoj-Deva Lotul 3. Acolo era o problemă la cine a condiționat expertiza ca să putem da drumul la trafic la tablierele unui podeț unde practic va fi o intervenție de două-trei zile, cred că e o problemă cum a fost așezat acel pod și riscă să fie anumite probleme la structură. Trebuie intervenit și vom deschide și acel lor, cu probleme, de altfel. Am să spun că acest lucru până în ultima zi că pe acel lot vor fi probleme în exploatare’, a declarat Răzvan Cuc, citat de Mediafax.
Așadar, lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva va fi dat în folosință în ciuda faptului că problemele nu au fost remediate integral. În prezent, din cele patru loturi se circulă integral doar pe două – anume pe Lotul 1 și pe Lotul 4. Din Lotul 2 doar jumătate (15 din cei 28 de kilometri) sunt dați în exploatare; contractul privind porțiunea de 13 kilometri de pe această porțiune a fost reziliat în august și urmează a fi licitat din nou.
Între timp, Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc promisese că Lotul 3 va fi dat în folosință la sfârșitul lunii septembrie, lucru care, firește, nu s-a întâmplat – în mare parte din cauza unor grave avarii pe care suprafața asfaltică a suferit-o: fusese semnalată o fisură de 15 metri cauzată de alunecările de teren.