Google a anunțat un update major pentru aplicația de navigație Maps, a cărei nouă funcție o transformă într-o alternativă bună la Waze.
Citește și:
Aplicațiile de trafic distrug cartierele liniștite
Telefoanele mobile au devenit, ușor-ușor, navigatorul nostru cel de toate zilele, aplicațiile de trafic fiind cel mai de încredere călăuzitor în drumețiile noastre. Cu excepția unor ocazionale rătăciri, utilizatorii au toată încrederea că vor fi ghidați eficient către destinație de către Waze, Google Maps sau Here.
În timp ce Waze s-a dezvoltat în direcția creării unei comunități ai cărei membri să se poată avertiza instantaneu de incidentele de pe drum – fie că e vorba de o groapă, un accident sau o unitate radar – Google Maps s-a concentrat pe a conecta utilizatorul cu mediul înconjurător, afișând, pe lângă situația traficului în timp real, o gamă foarte variată de puncte de interes.
Însă recent Google a început să doteze aplicația Maps cu funcții pe care până nu demult le găseai doar la Waze. După ce a primit funcția de afișare a limitei maxime de viteză, Maps oferă acum utilizatorilor și posibilitatea de a raporta accidente, radare, ambuteiaje, lucrări pe carosabil, mașini oprite în drum sau obiecte imobile aflate pe stradă.
Cu toate că aceste raportări sunt la doar câteva atingeri distanță. utilizarea în acord cu legislația în vigoare descurajează astfel de practici, inclusiv în România. Conform noului Cod Rutier, folosirea telefonului mobil în timpul condusului reprezintă o contravenție încadrată la clasa III de sancțiuni și care se pedepsește cu amenzi cuprinse între 870 și 1.160 de lei (echivalentul 6-8 puncte de amendă).
Măsura de pedepsire a șoferilor care stau pe telefon în timp ce conduc este una cât se poate de „sănătoasă’, având în vedere pericolele la care se expun aceștia: două secunde de neatenție sunt echivalente cu parcurgerea a câțiva zeci de metri orbește.