Tânărul pilot Luca Viișoreanu a încheiat sezonul 2019 al Campionatului Romanian Karting Masters cu 183 de puncte, devenind vicecampion în acest an la clasa sa.
Anul trecut, Luca Viișoreanu a reușit să câștige sezonul inaugural al Romanian Karting Masters. Tot în 2018, pilotul în vârstă de opt ani a obținut locul trei la Cupa României din Campionatul Național de Karting organizat de Federația Română de Karting. În acel an, Luca a alergat și în Rok Cup Superfinal, care a adus pe același circuit peste 600 de piloți de kart din lume, împărțiți în funcție de clasă și categorie.
Tot anul 2018 i-a adus lui Luca Viișoreanu și cea mai bună cursă din carieră, când a pornit de pe locul 14 și a reușit să încheie cursa pe prima poziție. Rezultatul acesta l-a obținut la doar un an de la participarea în prima sa tabără de karting, derulată în Italia, pe kartodromul La Conca.
Viișoreanu a alergat în 2019 la clasa Mini-Rok în cadrul echipei Real Racing, alături de care a participat și în Campionatul Național de Karting, precum și în campionatul de European de Karting, derulat în Italia. Luca Viișoreanu a câștigat ultimele două etape ale Romanian Karting Masters la clasa Mini Rok din 2019, iar poziția sa în campionat a fost întârită prin cele trei podiumuri obținute în primele patru etape ale calendarului sportiv 2019.
Campionatul Romanian Karting Masters este împărțit în cinci clase și a avut șase etape în 2019. Cele cinci clase ale RKM sunt: Promo KM, Micro Rok, Mini Rok, Junior Rok și KZ. Cea din urmă este ‘clasa-regină’ a acestui sport și implică cele mai performante karturi pe care le poți cumpăra în prezent.
Toți sportivii înscriși în Romanian Karting Masters s-au întâlnit la Gala Campionilor RKM 2019, derulată în data de 23 noiembrie la București. Organizatorii campionatului promit un sezon 2020 care să depășească așteptările deja ridicate ale participanților.
Foto: Real Racing