Operatiunea Porti Deschise pune in joc 5 masini Dacia Duster

Dacia desfasoara in propria retea comerciala, in perioada 15-18 aprilie, Operatiunea Porti Deschise, in care vizitatorii showroom-urilor Dacia pot testa gratuit noul model Duster.

Dacia lanseaza un joc cu aceasta ocazie, “Jocul cheii”, la care se pot castiga 4 vehicule Dacia Duster 1.6 16V 4×2, culoare bleu navy. Participantii care nu au avut succes la “Jocul cheii”, pot participa si la o tombola organizata de Dacia, unde au sansa sa castige tot un vehicul Dacia Duster, acelasi model 1.6 16V 4×2.

Pentru a participa la joc sau la tombola, toti cei interesati trebuie sa intre in posesia unuia dintre cele 500,000 de pliante distribuite de Dacia in presa nationala si in showroom-uri, pliante care contin cate o cheie. Cheia respectiva trebuie incercata in vehiculele Duster expuse in reprezentantele Dacia iar cheia care reuseste sa porneasca motorul este, in fapt, cheia castigatoare. Toti cei care completeaza talonul atasat pliantului si il introduc in urna disponibila, in perioada 15-18 aprilie, intre orele 9:00 si 19:00, vor fi inscrisi in tombola organizata de Dacia, urmand sa lupte pentru a cincea masina pusa in joc.

Campania de lansare Dacia Duster a inceput in data de 7 aprilie, mesajul promovat fiind “Dacia Duster. Scandalos de accesibil!”.

Sursa: Daciagrup.com
 

Adaugă un comentariu

Articole similare