Noile BMW X1 xDrive25e şi BMW X2 xDrive25e vor fi disponibile pentru comenzi cu începere din 2020. Cele două versiuni plug-in hybrid reprezintă o extindere a gamei BMW în segmentul compact premium al modelelor SAV şi SAC.
Sistemul plug-in hybrid al noilor BMW X1 xDrive 25e şi BMW X2 xDrive25e constă dintr-un motor pe benzină – 1,5 litri, trei cilindri -, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo Technology, şi un motor electric dezvoltat special pentru acest model. Motorul pe benzină oferă o putere maximă de 125 CP şi un cuplu maxim de 220 Nm. Puterea se transferă printr-o transmisie Steptronic cu şase trepte şi acţionează asupra punţii faţă. Motorul electric generează 70 kW/95 CP şi livrează un cuplu de 165 Nm către puntea spate prin intermediul unei transmisii cu un singur raport. Aceasta arhitectură asigură şi un sistem de tracţiune integrală.