Piața pieselor aftermarket este în continuă creștere, mai ales cea a componentelor care au rolul de a „înfrumuseța” sau „personaliza” mașinile noastre. Cel mai probabil, dacă te-ai gândit la un mod inedit de a-ți personaliza mașina, mai mult ca sigur ți-a luat-o cineva înainte.
Totuși, nu vrem să vă lăsăm cu impresia că tuningul unei mașini este ceva rău, urât sau iresponsabil. Până la urmă, frumusețea se află în ochii privitorului, așa că unii dintre voi s-ar putea chiar să aprecieze unele din următoarele „dotări”:
12. Bandă reflectorizantă – „Tron car”
Tot mai mulți aleg să folosească bandă reflectorizantă pentru a scoate în evidență liniile și accentele mașinilor. Acest curent, inspirat din clasicul film SF Tron (1982), a pornit de la proprietarii supercarurilor, dar costul scăzut al acestei modificări o face tot mai populară în rândul utilizatorilor mașinilor comune.
11. Ornamentele pentru evacuare
Acestea sunt foarte des întâlnite. Uneori, proprietarii au impresia că instalarea unui astfel de accesoriu oferă un plus de putere pentru mândrul lor autoturism.
10. Jante supradimensionate
În esență, instalarea unui set de jante cu diamentru generos nu este un lucru rău, dacă este ales un model care să fie potrivit pentru respectiva mașină și dacă se dorește un feeling orientat către sportivitate. Chiar și așa, lucrurile pot scăpa ușor spre extrem și te poți trezi cu o mașină în care vei simți fiecare pietricică de pe șosea, ca să nu mai spunem că nu vei mai merge niciodată pe linia de tramvai (un lucru bun!).
9. Autocolant cu imitație fibră de carbon
Da, cu toții am jucat binecunoscuta serie de jocuri video axată pe tuning. Mulți s-au inspirat din mediul digital și au ales să-și personalizeze mașinile cu puțin „carbon”, varianta cea mai ieftină fiind reprezentată de folia ce imită fibra de carbon.
8. Siglele false
Da, șoferii din Europa de Est sunt campioni la lipitul siglelor false pe mașini. Indubitabil, cel mai frecvent intră în discuție modelele BMW, unde litera magică M se află prezentă chiar și pe motorizările care sunt lăsate în urmă chiar și de un simplu Logan.
7. Luminile din portiere de tipul „welcome lights”
Acest trend a fost pornit de producătorii premium, care și-au lăsat clienții să-și facă de cap cu lista de opționale. În mod normal, luminile care sunt proiectate din uși, ar trebui să-ți ofere indicația dacă vei călca sau nu într-o baltă atunci când te dai jos din mașină pe întuneric. De aici și până la afișarea pe jos a logo-ului Daewoo sau Lada, e cale lungă.
6. Spoiler
Aceste ornamente inutile pentru mașinile cu tracțiune față nu fac decât să arate odios și să distrugă caracteristicile aerodinamice ale autovehiculului.
5. Ornamentele false pentru capotă
Sigur, poți găsi lucruri mai productive pe care le poți face cu banii tăi, dar de ce să nu optezi pentru aceste frumuseți de ornamente false pentru capotă. Dacă ți-am captat atenția, află că le poți monta chiar și pe plafon.
4. Kit exterior care micșorează garda la sol
Da, o mașină cu garda la sol coborâtă pare mai agresivă. O mașină care are suspensia modificată răspunde mai bine la comenzi și stă mai bine pe drum, uneori. Dar un kit optic, ce nu face decât să te facă să te ferești de gropi și de borduri ca de Satana, nu te ajută la mare lucru.
3. Elemente de caroserie construite în regie proprie (DIY)
Atunci când intri într-un magazin de bricolaj, n-ar trebui să te gândești cum va arăta noul tău spoiler. E total greșit, dar și complet ilegal.
2. Husă pufoasă de volan
Afinitatea ta pentru animăluțe de companie văzute pe Youtube și jucării de pluș supradimensionate te-a lăsat să-ți dorești un astfel de accesoriu? Află că nu te ajută cu nimic în cazul evitării „la mustață” a unui accident, ca să nu mai pomenim despre vizibilitatea instrumentarului de bord.
1. Gene pentru farurile mașinii tale
Încă nu am înțeles de ce se comercializează un astfel de accesoriu. Poate ne vor lămuri persoanele care își împopoțonează mașina cu asemenea creații tâmpite.
O singura remarca as avea pentru pozitia roti supradimensionate. Fiecare tip de masina este construita (deci si calculata!!!) numai pentru anumite jenti + anvelope. Cum se supradimensioneaza roata, intrebarea care trebuie sa le-o spuneti amatorilor de acest grotesc: „si planetarele ce zice?”. Exact in aceasta forma agramaticala deoarece si cei care opteaza pentru asa ceva sunt agramati! Se vorbeste in limbajul lor!!!