Cea de-a doua generație a lui Mercedes-Benz GLA a debutat oficial și pe piața din România.
La fel ca alți producători care au lansat modele noi în această perioadă, lansarea a fost derulată exclusiv online. Dar să trecem peste detaliile evenimentului și să ne concentrăm pe noul Mercedes-Benz GLA.
Modelul este construit pe platforma MFA 2, pe care o împarte cu alte cinci produse din oferta constructorului din Stuttgart. Așa cum este cazul fraților de platformă, noul GLA oferă versiuni cu motoare alimentate cu benzină, precum și variante diesel, iar gama va include în viitor un hibrid plug-in și o variantă electrică. Cea din urmă se va numi EQA și va fi lansată în 2021.
După cum știați deja, noua generație a lui Mercedes-Benz GLA are o lungime de 4410 mm, o lăţime de 1834, o înălţime de 1611 mm şi un ampatament de 2729 mm. Reprezentanții mărcii germane îl prezintă drept fratele sportiv' al modelului GLB şi remarcăm că are o lungime mai mică faţă de modelul precedent cu 14 mm, dar este mai lat cu 30 mm şi are o înălţime majorată cu 104 mm.
Datorită acestor schimbări, compania susţine că pasagerii din spate au acum la dispoziţie cu 116 mm mai mult spaţiu pentru picioare faţă de generaţia precedentă, iar creşterea de înălţime poziţionează şoferul şi pasagerul cu 150 mm mai sus faţă de spaţiul din Clasa A.
Motorizări Mercedes-Benz GLA
Gama de motorizări a lui Mercedes-Benz GLA include trei variante alimentate cu benzină și patru variante diesel. Primele trei sunt GLA 200, GLA 250 și GLA 250 4Matic, în timp ce ultimele patru sunt GLA 200d, GLA 200d 4Matic, GLA 220d și GLA 220d 4Matic.
Toate au motoare cu patru cilindri în linie, iar transmisiile automate sunt standard în gamă – cu menționea că diesel-urile, varianta GLA 250 (cu și fără 4Matic) și AMG-urile au o cutie de viteze 8G-DCT cu opt trepte și două ambreiaje (AMG Speedshift DCT 8G pentru AMG-uri), în timp ce varianta GLA 200 are o transmisie 7G-DCT cu șapte trepte și două ambreiaje.
Pachetul Off-Road Engineering este oferit standard pentru modelele echipate cu sistemul de tracțiune integrală 4Matic. Aceasta adaptează caracteristicile sistemului 4MATIC și puterea motorului plus intervenția sistemului ABS atunci când se rulează în off-road. De notat și faptul că farurile lui GLA funcționează diferit în off-road, fiind oprită autoreglarea adaptivă pentru vizibilitate optimă pe teren accidentat.
Prețuri Mercedes-Benz GLA
Varianta de bază, GLA 200, pleacă de la 37.390 de euro cu TVA inclusă pe piața din România. Cel mai ieftin diesel este GLA 200 d și pornește de la 38.590 de euro cu TVA inclusă. Varianta cu tracțiune integrală a celui din urmă, adică GLA 200 d 4Matic, pleacă de la 30.690 de euro cu TVA inclusă.
Vârful gamei până la debutul variantelor AMG, GLA 250 4Matic pleacă de la 46.690 de euro cu TVA inclusă. Între cele de mai sus intră GLA 220 d cu un preț de 43.690 de euro, GLA 250 la prețul de pornire de 44.590 euro și GLA 220 d 4 Matic cu un preț de 45.790 de euro.
Peste toate cele de mai sus, clientul trebuie să aleagă între liniile de echipare Style, Progressive și AMG. Mai este disponibil și pachetul Edition 1, disponibil doar în primul an de comercializare al modelului.
În ceea ce privește situația multimedia, clienții vor putea alege între trei combinaţii pentru instrumentarul de bord şi sistemul de infotainment: două display-uri de 7 inchi, un display de 7 inchi împreună cu unul de 10,25 inchi sau două display-uri de 10,25 inchi diagonală.
Sistemul MBUX este standard şi lista sistemelor de asistenţă este generoasă. Unul dintre ele monitorizează unghiurile moarte ale mașinii timp de trei minute după oprirea motorului și avertizează vizual ocupanții locurilor din față dacă deschiderea portierei prezintă risc de impact cu un pieton, biciclist, motociclist sau chiar cu un alt automobil – avertizarea este vizuală prin martorul portocaliu de pe oglinda laterală și printr-o clipire repetată a iluminării ambientale de pe portiere – în cazul mașinilor echipate și cu această dotare.
Mercedes-Benz GLA hibrid plug-in
Varianta hibridă plug-in se va numi GLA 250e și are un propulsor cu patru cilindri în linie de 1.33 litri asistat de un motor electric de 75 kW și 300 Nm. Agregatul cu ardere internă livrează 160 de cai-putere la 5.500 rpm și 250 Nm la 1.620 rpm. Împreună, sistemul hibrid asigură 160 kW, adică 218 cai-putere și un cuplu maxim de 450 Nm.
Consumul mixt combinat este situat între 1.6 și 1.8 litri la sută, emisiile de CO2 sunt între 38 și 42 de grame pe kilometru, iar consumul electric mixt este de 15.5-16.1 kWh/100 km. Accelerația de la 0 la 100 km/h a lui Mercedes-Benz GLA 250e este realizată în 7.1 secunde, pe când viteza maximă este de 235 km/h.
Viteza maximă în modul 100% electric este de 140 km/h, iar cei de la Mercedes-Benz estimează că 90% din drumurile de zi cu zi pot fi realizate în acest mod. Afirmația lor este bazată pe date culese din aplicația EQ Ready, din care au descoperit că 90% din călătoriile zilnice ale utilizatorilor nu depășeau 50 de kilometri, 96% din toate călătoriile erau mai scurte de 100 de kilometri și 99% din toate călătoriile întreprinse de utilizatorii aplicației nu depășeau 400 de kilometri.
Mercedes-Benz GLA – prezentare
De dragul statisticii, distanța medie parcursă de utilizatorii din Hong Kong era de opt kilometri per călătorie, pe când omologii lor din Olanda circulau 27 de kilometri în medie pentru fiecare călătorie.
Versiunea hibridă plug-in a noului GLA are o baterie litiu-ion de 15.6 kWh și poate fi încărcată atât de la curent direct, cât și de la curent alternativ, iar priza de încărcare este poziționată pe partea dreaptă a vehiculului. Acumulatorul este produs de subsidiara Daimler numită Accumotive, iar unitatea răcită cu lichid are o masă de aproximativ 150 de kilograme.
Partea cea mai bună este că bateria a fost integrată în caroserie fără a reduce în vreun fel volumul de încărcare al portbagajului sau spațiul dedicat pasagerilor, ceea ce este o realizare în materie de hibride plug-in dacă ne uităm la alte modele din piață.
Mercedes-AMG GLA 45
Noul Mercedes-Benz GLA va fi disponibil și în variantă AMG, fiind pregătite trei asemenea versiuni: GLA 35, GLA 45 și GLA 45 S. Ultimele două sunt primele care au debutat, iar varianta 45 (fără S) are un motor care dezvoltă 387 de cai-putere la 6.500 rpm.
Sufixul S îi aduce o putere maximă de 421 de cai-putere din același motor de 2.0 litri cu patru cilindri în linie, care este și cel mai puternic de acest tip din lume oferit pe un automobil fabricat în serie. Puterea maximă a unității de 1.991 cmc este livrată la 6.750 rpm.
Consumul de carburant al celor două modele AMG din gama GLA este situat între 9.1 și 9.3 litri la sută, pe când emisiile de CO2 sunt între 209 și 212 grame pe kilometru, iar aceste valori sunt estimate în baza standardului NEDC.
Sistemul 4Matic+ și noul motor M139
În raport cu vechiul GLA 45 AMG, avem o creștere de 40 de cai-putere și de un cuplu maxim total de până la 500 Nm. Cuplul maxim este atins între 5.000 și 5.350 rpm la modelul cu sufixul S, pe când varianta AMG 'de bază' își asigură cei 480 Nm între 4.750 și 5.000 rpm. Scopul proiectanților a fost să asigure o livrare a puterii apropiată de cea unui motor aspirat, dar cu o cilindree mai mică și într-un ambalaj mai compact.
Valorile sunt impresionante și sunt gestionate de sistemul 4Matic+, optimizat special pentru variantele AMG. Optimizarea implică sistemul AMG Torque Control în diferențialul de pe puntea spate, care include două ambreiaje multidisc comandate electronic, fiecare dintre ele fiind conectat la o planetară. Această configurație permite distribuția variabilă a cuplului motor atât între punți, cât și între roțile din spate pentru a asigura tracțiune mai bună în condiții adverse și la manevre extreme.
Comanda sistemului de tracțiune integrală 4Matic+ a modelelor AMG este realizată electromecanic și ia în calcul facotri precum viteza de rulare, accelerația laterală și longitudinală, unghiul bracării volanului, treapta de viteză folosită, gradul de apăsare al pedalei de accelerație și diferența de viteză între roți. Alegerea unui sistem electromecanic în defavoarea unei configurații electrohidraulice asigură o caracter dinamic pronunțat și un răspuns mai rapid.
Șoferul unui Mercedes-AMG GLA 45/45S are la dispoziție mai multe moduri de rulare, iar fiecare dintre acestea are setări diferite de răspuns la accelerație. Schimbarea între acele moduri are efecte și asupra direcției, suspensiei și a sunetului evacuării.
Notăm faptul că suspensia are trei moduri de rulare, evacuarea are două moduri, sistemul de control al tracțiunii și stabilității împarte cu tracțiunea integrală un maxim de patru moduri de rulare – ultimele două (Pro și Master) fiind standard pentru 45 S și opțonale pentru 45 prin pachetul AMG Dynamic Plus. Motorizarea are și ea moduri de rulare separate, deci șoferul unui Mercedes-AMG GLA are de ales în orice moment între mai multe setări din fabrică pentru sistemele vehiculului.
Sistemul de frânare standard pentru Mercedes-AMG GLA 45 implică etriere fixe monobloc cu patru pistonașe pe puntea față, respectiv etriere flotante cu un piston pentru puntea spate. Discurile sunt ventilate și perforate și au 350×34 de milimetri pe puntea față, respectiv 330×22 milimetri pe puntea spate.
Opțional pentru clienții de Mercedes-AMG GLA 45 prin pachetul AMG Dynamic Plus și standard pentru cei ce aleg direct un GLA 45 S, puntea față primește etriere față cu șase pistoane care controlează discuri de 360×36 milimetri. Acestea sunt diferențiate vizual prin faptul că sunt vopsite în roșu și au un logo AMG de culoare neagră, în timp ce sistemul de frânare de bază în gama Mercedes-AMG GLA are etriere gri cu logo-ul AMG vopsit în alb.
O altă diferență notabilă între modelele GLA 45 și GLA 45 S este viteza maximă, limitată electronic la 250 km/h pentru primul și 270 km/h pentru cel de-al doilea.
Accelerația de la 0 la 100 km/h este realizată în 4.4 secunde de Mercedes-AMG GLA 45, pe când GLA 45 S poate sprinta până la 100 km/h în 4.3 secunde.
Mercedes-AMG M139 – ce trebuie să știi despre el
Motorul modelelor Mercedes-AMG GLA este întors cu 180 de grade în comparație cu omoloagele sale din restul gamei GLA, dar încă păstrează o amplasare convențională. Cu alte cuvinte, turbosuflanta și galeria de evacuare sunt amplasate înspre spatele vehiculului, invers față de cum stau acestea la un GLA din gama Mercedes-Benz.
Turbosuflanta este de tip twin-scroll și are axul montat pe rulmenți care minimizează frecările, ceea ce îi permite să atingă până la 169.000 de rotații pe minut mai rapid decât era posibil până acum. Presiunea maximă de supraalimentare este de 2.1 bari, ceea ce îl face pe motorul AMG de 2.0 litri să fie lider de clasă și la acest aspect. Versiunea fără sufixul S asigură o presiune maximă de supraalimentare de 1.9 bari.
Tot pe partea de alimentare, Mercedes-AMG GLA 45 are injecție în două etape. Prima folosește un set de piezoinjectoare care livrează carburantul la până la 200 de bari direct în camera de combustie, în timp ce a doua fază implică injecția în porturile de admisie din galeri folosind un set de solenoizi, iar această injecție are loc la până la 6.7 bari.
Motorizarea acestui model are și un sistem de răcire complex, cu două pompe de apă: chiuloasa este răcită cu ajutorul unei pompe de apă mecanice pentru a-i reduce temperatura pe cât posibil, pe când blocul motor este deservit de o pompă de apă electrică, acvtivată doar după ce acesta s-a încălzit suficient de mult.
Scopul inginerilor a fost să răcească pe cât posibil chiuloasa în timp ce blocul motor să ajungă cât mai rapid la temperatura de funcționare și să rămână la aceasta pentru cât mai mult timp pentru a reduce frecările interne.Masa totală a noului motor M139 semnat AMG este de 160 de kilograme. Alezajul este de 83 de milimetri, în timp ce cursa pistonului este de 92 de milimetri.
Prețurile pentru variantele AMG, 250e și EQA vor fi anunțate la o dată ulterioară.