Acum că l-am văzut „pe viu’ pe noul Seria 4 Coupe, e timpul să ni-l imaginăm în versiuni Cabrio, M4 și — de ce nu? — Seria 4 Shooting Brake.
Citește și:
Au! Ce poți păți într-un accident dacă îți ții picioarele pe bord
BMW a produs din nou o ruptură în mințile și în sufletele fanilor săi: noul Seria 4 adoptă o grilă impunătoare, dispusă vertical, prin care amintește de modele istorice ale brandului și care arată diferit de orice altceva am văzut la BMW în ultima perioadă.
Nu știm cât timp va trece până când ne vom fi obișnuit cu înfățișarea lui Seria 4, însă credem că trecerea ar fi mai ușoară dacă l-am vedea în diferite ipostaze (versiuni). Aici ne vine în ajutor, ca în multe alte dăți, X-Tomi Design, care jonglează în Photoshop cu elemente și forme și redă cu măiestrie versiuni pe care am putea să le vedem în viitor la producători.
Una dintre ele este Seria 4 Cabrio, care va folosi motorizările și tehnologiile deja anunțate pentru Seria 4 Coupe, dar va adăuga în ecuație și elementul cabriolet, reprezentat până acum de un plafon metalic retractabil.
O altă versiune este M4 Coupe, care este așteptat cu un șase-în-linie mai puternic, și care va fi oferit cel mai probabil doar cu transmisie automată; Seria 4 Coupe este, de asemenea, oferit doar cu transmisie automată, indiferent de motorizarea sau echiparea aleasă.
Dacă primele două randări menționate vor fi cu siguranță prezente în gama de oferte a bavarezilor la un moment dat, a treia este mai degrabă o lucrătură fantezistă: Seria 4 Shooting Brake. Sigur, întorcându-ne în timp (în 1998, mai precis) vedem că BMW a făcut la un moment dat un shooting brake (Z3 Coupe), un concept pe care l-a abandodat odată cu trecerea acelei generații.
Va mai face vreodată BMW un shooting brake? Puțin spre deloc probabil? Este păcat că nu mai reiterează această formă? Voi să decideți, eventual după ce aruncați o privire în galeria foto de mai sus.