Alfa Romeo împlinește astăzi 110 ani de la înființare. Prima lor mașină a sosit tot în 1910 și se numea 24 HP.
În primă fază, compania se numea doar ALFA, ceea ce reprezenta acronimul de la 'Anonima Lombarda Fabbrica Automobili'. Adică fabrica de automobile din provincia Lombardia, ai căror investitori erau 'anonimi', ceea ce era o formă legală de asociere într-o companie la vremea respectivă în Italia.
Deoarece marca a fost fondată în Milano, a fost introdusă o cruce roșie – emblemă a orașului, alături de biscione (șarpele care înghite un om), un simbol istoric al acestui oraș și reprezentativ pentru familia Visconti, care conducea Milano în secolul XIV. Logotipul a trecut prin mai multe schimbări de design de-a lungul timpului, dar a păstrat toate elementele de bază.
Inițial, ALFA producea în fosta uzină Darracq Italiana din Milano, care fusese închisă și avea toate bunurile puse la vânzare după ce marca franceză a eșuat în cucerirea inimilor italienilor. Partea cea mai bună? Compania avea la dispoziție o linie de producție pentru mașini cu valențe sportive, iar deținătorii săi doreau să iasă în evidență. Așa că, la doar un an de la înființare, compania din Milano avea două mașini înscrise la cursa Targa Florio din 1911, iar piloții erau Franchini și Ronzoni. Doi ani mai târziu, avea să apară și prima ALFA realizată special pentru competiții sportive.
De unde vine numele Alfa Romeo?
În 1915, ALFA ajunge să fie condusă de industriașul Nicola Romeo. În plin Război Mondial, compania produce orice avea nevoie armata și aliații țării. La doi ani de la Primul Război Mondial, numele companiei se schimbă în Alfa Romeo. Primul model lansat sub acest nume este 20/30 HP, iar modelul respectiv avea un motor cu patru cilindri în linie, o cilindree de 4250 cmc și dezvolta 67 cai-putere.
Modelul Alfa Romeo Torpedo 20/30 HP a primit și o variantă numită ES Sport, cu un șasiu mai scurt, lumini electrice și demaror electric. Doar 124 de asemenea modele au fost construite.
Ce este și ce înseamnă quadrifoglio?
Tot în această perioadă, Alfa Romeo a integrat simbolul quadrifoglio pe mașinile sale de competiție, amplasat de obicei pe panourile laterale ale vehiculului, de obicei deasupra sau în spatele roților din față. Logotipul constă într-un trifoi cu patru foi verzi pe un fundal alb în formă de triunghi.
Inițial, emblema quadrifoglio era făcută într-un pătrat alb, fiind desenat de pilotul Ugo Sivocci pentru a-i aduce noroc. În 1923, Sivocci a decedat într-un prototip Alfa Romeo P1 la Monza, iar respectivul vehicul încă nu primise sigla quadrifoglio. Din acel moment, toate modelele de curse Alfa Romeo au primit quadrifoglio pe aripile din față și au integrat trifoiul verde cu patru foi într-un triunghi alb, în memoria lui Ugo Sivocci, care era cel de-al patrulea membru al primei echipe de curse a mărcii, împreună cu Giuseppe Campari, Antonio Ascari și Enzo Ferrari.
Practic, fără Alfa Romeo, poate că nu am fi avut astăzi marca Ferrari, pornită după ce Enzo s-a desprins de compania din Milano și a pornit propria sa echipă de curse, care a concurat inițial tot cu automobile Alfa Romeo.
După numai un an cu alt nume, Alfa Romeo ajunge să fie deținută parțial de guvernul Italian, deoarce Banca Italiană de Scont, care îl finanța pe Nicola Romeo, a dat faliment și statul a decis să sprijine toate companiile care erau legate de aceasta.
În tot acest timp, marca din Milano era implicată în competiții sportive, iar Alfa Romeo a câștigat sezonul inaugural de Grand Prix-uri, primul derulat în baza AIACR, adică organismul care a prefigurat FIA. Era un campionat dedicat producătorilor de vehicule, iar AIACR s-a transformat ulterior în Federația Internațională a Automobilului.
Nicola Romeo a condus marca Alfa Romeo până în 1928, iar compania care deținea marca Alfa Romeo a trecut prin mai multe schimbări organizatorice.
Achiziția făcută de Grupul FIAT
Cea mai importantă dintre acestea a fost trecerea sub Institutul de Reconstrucție Industrială, ai căror lideri au decis să readucă marca la profit prin producția de mașini de volum și renunțarea la modelele sportive și la cele de lux, realizate manual. Până în 1986, marca Alfa Romeo a fost sub controlul acestui organism al statului, dar nu a reușit să fie suficient de profitabilă pentru a-și câștiga independența, așa că a ajuns să fie vândută Grupului Fiat.
Problemele financiare ale Alfa Romeo care au precedat această vânzare au implicat diverse încercări de a atinge profitabilitatea, cum ar fi un joint-venture cu Nissan între 1983 și 1987, în urma căruia a fost produs modelul Alfa Romeo Arna, care era acronimul de la 'Alfa Romeo Nissan Autoveicoli'. Practic, era un Nissan Pulsar trimis sub formă de kit CKD din Japonia și echipat cu motoare, transmisii, sisteme de direcție, suspensie față și frâne față de la Alfa Romeo Alfasud.
Respectivul parteneriat nu a fost văzut cu ochi buni de italienii de la Fiat, care au considerat că Nissan se strecoară cu forța pe piața din Europa și le face concurență neloială producătorilor pe de acest continent. În orice caz, Alfa Romeo Arna nu a avut succesul visat, iar cei de la Fiat l-au scos din producție în urma achiziției mărcii milaneze și au încheiat și alianța cu niponii în anul următor.
Drept urmare, Nissan a deschis un sediu european în Regatul Unit, care avea o fabrică în Sunderland, unde japonezii produc și astăzi automobile. Între timp, Alfa Romeo s-a concentrat pe modelul 33.
În primă fază, Grupul Fiat dorea să facă un parteneriat de tip joint-venture cu Alfa Romeo, dar această idee a picat odată ce americanii de la Ford au dorit să achiziționeze o parte din compania milaneză de la Institutul de Reconstrucție Industrială. Cei de la Fiat au plusat prin achiziția integrală a companiei și o ofertă de a păstra locurile de muncă ale angajaților, propunere care nu a fost egalată de americani.
Ettore Massacesi, președintele Alfa Romeo în 1981, a declarat la vremea respectivă că Alfa Romeo nu va folosi niciodată motoare Fiat, deoarece motoarele reprezintă o bună parte din identitatea mărcii, dar că ar coopera în orice altă privință cu cei de la Fiat. Vreme de mai mulți ani, lucrurile chiar au rămas așa, dar odată finalizată achiziția Alfa Romeo, cei de la Fiat au fuzionat marca milaneză cu Lancia, rivalul tradițional al acesteia.
Alfa Romeo în era modernă
Alfa Romeo a continuat să facă mașini după rețeta proprie până în a doua jumătate a anilor ‘90, când Grupul Fiat a început să integreze motorizări și alte componente sub caroseriile milaneze. Tot în aceeași perioadă, Grupul Fiat a oprit importul Alfa Romeo în Statele Unite ale Americii, o piață pe care s-au întors 13 ani mai târziu, de data aceasta cu un Grup Fiat reorganizat sub bagheta lui Sergio Marchionne.
Regretatul Sergio Marchionne a avut mai multe planuri de reorganizare a Grupului Fiat și a fiecărei mărci din portofoliu, incluzând între timp Maserati și Ferrari. Cu cinci ani înainte de decesul lui Marchionne a fost format Fiat Chrysler Automobiles, un concern italo-american cu sediul în Olanda.
În cazul Alfa Romeo, Marchionne a pregătit lansarea unei noi platforme, Giorgio. Aceasta revenea la formula clasică, cu motor în față și tracțiune pe roțile din spate sau tracțiune integrală. Italienii nu mai lansaseră așa ceva de peste două decade, de când a ieșit pe porțile fabricii ultimul 75.
Primul model lansat cu această platformă a fost Alfa Romeo Giulia. A urmat SUV-ul Alfa Romeo Stelvio. Marchionne avea mai multe planuri pentru Alfa Romeo, însă nu toate s-au materializat. SUV-urile Stelvio și Tonale ar fi trebuit să aducă volume mari de vânzări, iar gama urma să primească și alte modele pentru a atinge vânzări de peste 300.000 de unități pe an. Din păcate, acest lucru încă nu s-a întâmplat, iar italienii au avut patru ani cu vânzări sub 100.000 de unități pe an în perioada 2013-2016, la mai puțin de jumătate din ce realizau între 1998 și 2001.
În același an în care Marchionne și-a dat ultima suflare, compania FCA a fuzionat cu PSA Peugeot Citroen, iar concernul francez a achiziționat marca Opel. Pentru moment, nu sunt anunțate planuri care să lege marca Alfa Romeo de produsele realizate de concernul PSA, dar italienii ar putea să fie introduși ulterior în planurile conglomeratului rezultat din parteneriatul italo-americano-franco-german.