Berlingo mizează pe design și lifestyle pentru a se diferenția de frații săi de platformă și de concern. În segment, el vine cu spațiu generos, motoare economice și un preț competitiv.
Vine o vreme în viața multor oameni în care trebuie să cumperi o mașină de familie și ai nevoie de una spațioasă. Cât mai spațioasă posibil, pentru cât mai puțini bani.
Pentru mine, încă nu a sosit acel moment. Dar asta nu mă oprește să văd cum ar fi dacă aș avea nevoie de o mașină care să aibă destul loc pentru o familie numeroasă. Sau pentru un mic proprietar de afacere care include și transportul unor angajați sau al unor mărfuri.
De cele mai multe ori, cea mai bună mașină e cea pe care o ai deja, iar mulți au făcut asta în trecut cu un break de clasă compactă, dar în 2020 poți cumpăra și ceva mai mare fără să fie mai scump. Ba chiar ieși mai ieftin. Trebuie doar să uiți de felul în care te simți pe viraje cu o compactă cu veleități sportive.
Și ajungi să alegi între Combo, Rifter și Berlingo. Iar dacă îți place să ieși puțin în evidență, mergi pe Citroen. Și nu regreți, că ai aceeași platformă tehnică și un look mai diferit. Mașina este spațioasă și stai bine pe locurile din față. Iar în spate ar putea să stea trei copii în scaune specifice.
Și probabil că poți păstra mașina până când ajung toți trei la 18 ani și sunt mai înalți decât tine. Să-ți trăiască! Și copiii, și mașina, e tot ce îți poți dori. Dacă ai grijă de ea și de ei, o să poți să îndeplinești acest vis excentric azi, dar normal în urmă cu 30-40 de ani.
Pe atunci, oamenii visau doar să aibă, cândva, o mașină și, eventual, bani să o întrețină și să meargă cu ea. Azi, poți alege orice, dar nu ai neapărat bani de asta, așa că vrei să cumperi cât mai multă mașină de toți banii, capitol la care Citroen îți dă câțiva metri cubi de mașină cu doar 4,4 metri lungime. Deci e ușor de parcat. Se manevrează puțin prea mult ca o autoutilitară, dar e dotată la fel ca o compactă, cu spațiu cât două compacte. La un preț mai mic decât una echipată comparabil. Afacere? Dacă e ce ai nevoie, clar da.
Prima impresie
Este un vehicul utilitar la bază, adaptat pentru utilizare în regim familial. Nu e nimic nou aici pentru Berlingo și e cel mai bun de până acum. Și poți ajunge la un preț mai mic decât la un break de clasă medie.
Date tehnice
Motor L4, turbodiesel, transversal față – Cilindree 1499 cmc – Putere maximă 130 CP/3750 rpm – Cuplu maxim 300 Nm/1750 rpm – Transmisie tracțiune față/cutie manuală cu șase trepte – L/l/h 4404/1848/1800 mm – Masă proprie 1.430 kg – Volum portbagaj 597-983 (până la plafon) l – 0–100 km/h 10,3 s – Viteză maximă 185 km/h – Consum 5,2-5,6l/100 km (WLTP) – Emisii CO2 148-164 g/km (WLTP) – Preț de la 26.601 euro cu TVA inclusă.
Verdict
Unele mașini nu le cumperi neapărat pentru cum arată sau pentru cât de rapide sunt. Dar asta nu înseamnă că nu te poți distra sau că nu au un rol pe piață. Din contră, cu una cum este Berlingo poți să pui pe picioare o mică afacere. Și nu doar atât!