Japonezii sunt magicieni! E singura explicație posibilă pe care o ai în momentul în care o împingi pe Honda Civic Type R aproape de limită într-un viraj spectaculos abordat perfect.
De ce mă tot uit la Honda Civic Type R și mă gândesc la Hyundai i30 N? Cei doi rivali promit senzații extraordinare la volan, dar oferă lucruri diferite.
Pot spune, cu mâna pe inimă, că ador designul electrizant al faceliftului FK8, mai ales atunci când este îmbrăcat în nuanța Racing Blue, însă ajungi să descoperi repede că îi lipsește ceva lui Type R, și anume sunetul fioros, mai ales atunci când privești mașina din spate și observi cele trei țevi ale evacuării.
De ce l-am menționat pe Hyundai i30 N? Pentru că mi-aș dori să aud popcornul emis de acesta și de la fundul Civicului fierbinte. Din fericire, acest lucru se poate rezolva printr-un simplu drum la un atelier specializat, care îi poate da mașinii graiul așteptat. Chiar și așa, nu știu ce ar zice mai-marii Honda apropo de condițiile de garanție și mai ales inspectorii R.A.R. care efectuează controale în trafic alături de Poliția Română.
Totuși, nimic nu ne poate împiedica să visăm la un Civic Type R care sună asemenea unui i30 N. Este păcat, pentru că restul aspectelor care definesc mașina au fost studiate și îmbunătățite aproape până la exasperare.
Și cum recunoaștem versiunea facelift a lui Type R? Păi începem cu grila, care a primit o nouă deschidere mai mare cu 13%. Aceasta are rolul de a menține temperatura motorului cu până la 10% mai scăzută în timpul condusului pe circuit. O altă îmbunătățire vine de la sistemul de frânare semnat de Brembo, care a primit discuri de frână din două piese. Acestea ajută la eliminarea cursei moarte de 15 mm a pedalei de frână.
Hot hatch-ul a primit și câteva reglaje ce permit un răspuns și mai rapid al amortizoarelor adaptive. Acestea oferă un parcurs impecabil în modul de rulare Comfort. Aproape că uiți de existența jantelor de 20 de inchi încălțate cu anvelope Continental SportContact 6 cu dimensiunea extremă 245/30 ZR 20. Totul este să nu uiți de ele în momentul în care efectuezi o parcare laterală lângă bordură.
Dar nu despre modul Comfort ar trebui să vorbim aici. Mașina pornește automat în modul Sport, care este și modul pe care ți-l recomandăm să-l utilizezi preponderent la volanul lui Type R. Suspensia păstrează un nivel perfect acceptabil de confort (chiar și pentru București!), dar răspunsul pedalei de accelerație devine mai prompt, iar direcția se întărește substanțial.
Motorul VTEC Turbo de doi litri parcă este conectat direct la talpa piciorului tău drept și este gata de treabă în orice treaptă de viteză. Chiar și așa, ar trebui să retrogradezi vreo două viteze ca să te bucuri pe deplin de cei 320 CP de sub capotă. Apropo de retrogradat, mașina dispune de sistemul auto rev-matching, care nu îți permite să greșești.
Totuși, ce ai putea greși aici? Pedalierul pare desprins din visul umed al oricărui entuziast JDM, așa că manevrele de heel & toe aproape că par intuitive aici, în timp ce acționarea schimbătorului de viteze (care a primit o nucă din aluminiu în formă de picătură și contragreutăți pentru un feeling perfect) ne aduce aminte de un supercar de modă veche.
Nu vei mai întâlni un alt autoturism cu tracțiune față care virează asemenea lui Type R. Ruliul a fost complet eliminat, iar mașina pare că merge pe șine. Recomandăm privirea constantă a vitezometrului în timpul rulării pe un drum excelent (recomandăm DN2D, am oferit mai multe detalii în articolul anterior la testul cu BMW X6 M Competition).
Dar chiar și atunci când ai pătruns într-o curbă cu o viteză inimaginabilă, vei observa că Type R ascultă întocmai ajustările aduse direcției și accelerației și pare că nu are limită în ceea ce privește aderența. În orice caz, acest nivel de performanță are costul său. Mașina de test avea în jur de 10.000 de kilometri la bord și se afla deja la al doilea set de anvelope… și nu sunt deloc ieftine.
După ce consumul mașinii a ajuns la cote absurde, iar rezervorul de 47 de litri al mașinii se apropie de golire, lucrurile de la interior se domolesc. Și se domolesc într-un mod neașteptat. Abia acum vei afla că Honda Civic Type R poate fi o mașină neașteptat de confortabilă. Scaunele sport oferă o susținere laterală impecabilă și mențin un nivel optim de confort.
În mod evident, insonorizarea nu se ridică la cotele unui autoturism premium, dar nici nu ne-am fi așteptat la așa ceva din partea unei supersportive. O mențiune specială merită și unitatea media, pe care japonezii au uitat să o aducă la zi alături de acest facelift. Chiar și așa, dispune de aplicațiile Android Auto și Apple CarPlay. Nici sistemul audio premium cu 11 incinte acustice nu se ridică la nivelul înalt stabilit de competiție.
Totuși, supărările acestea minore trec rapid atunci când deschizi portbagajul. Cei 420 de litri și deschiderea largă a hayonului permit introducerea a șapte (!) trolere de 55 de centimetri. Suficient pentru doar patru persoane, nu? Da, Civic Type R are doar patru centuri.
Prima impresie
Niponii au reușit să stoarcă și mai multă performanță din versiunea facelift a lui Type R. Dar, din păcate, sunetul emis de evacuarea cu aspect fioros nu este demn de o mașină de asemenea calibru.
Date tehnice
Motor L4, turbo – Putere max. 320 CP la 6500 rpm – Cuplu max. 400 Nm între 2500 și 4500 rpm – Transmisie tracțiune față/cutie manuală cu 6 tr. – L/l/h 4557/1877/1434 mm – Masă proprie 1.416 kg – Portbagaj 420-1.308 l – 0–100 km/h 5,8 s – Viteza max. 272 km/h – Consum 8,5 l/100 km – Emisii CO2 193 g/km – Preț de la 42.000 de euro.
Verdict
Honda Civic Type R este tipul de mașină pe care o cumperi cu inima. Sigur, designul polarizant nu este pentru toată lumea, dar experiența de condus convinge pe oricine. Da, mi-aș achiziționa una chiar acum!