Bugatti Chiron Super Sport a finalizat cu succes testele de înaltă viteză pe circuitul Ehra-Lessien deținut de concernul Volkswagen.
În primă fază, Bugatti a derulat teste de drum în condiții de circulație închisă la viteze de până la 380 km/h, însă pentru a depăși 400 km/h au mers pe circuitul Ehra-Lessien. Chiron Super Sport este o variantă mai luxoasă a lui Chiron Super Sport 300+ și a fost optimizată pentru a-i permite șoferului să ruleze fără emoții la viteze deosebit de ridicate.
Bugatti Bolide – doar 20 de secunde pentru repriza de la 0 la 500 km/h
În această direcție, cei de la Bugatti au echipat prototipul cu peste 100 de senzori suplimentari pentru a putea monitoriza atent diferiți parametri, de la temperatura și presiunea aerului exterior, până la temperaturile atinse de gazele arse.
Caroseria sa este similară cu cea a modelului Chiron Super Sport 300+, în sensul că are o consolă spate extinsă, o parte frontală revizuită pentru un plus de apăsare aerodinamică, un nou splitter față, un set de jante cu un design special și o serie de fante de aer circulare integrate în aripile față.
Primele Bugatti Divo au fost livrate clienților. Cum arată hypercarul de 5 mil. €
Evident, toate acestea de mai sus au un rol bine definit din punct de vedere aerodinamic și au scopul de a reduce rezistența la înaintare a modelului și de a-l face să rămână lipit de șosea la viteze la care aeronavele ar fi decolat deja.
Una dintre schimbările importante făcute de Bugatti pentru modelul Chiron Super Sport implică o transmisie cu alte rapoarte, ceea ce implică schimbarea celei de-a șaptea trepte abia la viteza de 403 km/h. Propulsorul W16 cvadri-turbo, cu o cilindree de 8.0 litri, a rămas nemodificat și oferă în continuare 1600 CP și 1600 Nm.
Ce se află în spatele scenelor faimosului record stabilit de Bugatti Chiron?
În 2019, Bugatti a reușit să stabilească un record mondial de viteză cu modelul Chiron Super Sport 300+. Acesta a reușit să atingă viteza de 490.48 km/h, adică de 304.77 mile pe oră, de unde și denumirea 300+.
Bugatti va construi doar 30 de unități ale modelului Chiron Super Sport 300+ și 60 de unități ale lui Chiron Super Sport.