Atelierul Panda e locul unde îți repari singur mașina. Interviu cu Dan Pantilin

Mașina face un sunet ciudat și te temi că s-a stricat ceva ce va fi scump. Ce faci? Noi am fost la Atelierul Panda și l-am cunoscut pe Dan Pantilin, omul din spatele conceptului.

Pe lângă clasicele întrebări pe care le conține interviul, Dan ne-a împărtășit și povestea originilor Atelierului Panda. Iată cum a început totul:

Povestea este, practic, povestea fiecărui om ce a trăit măcar un deceniu înainte de 1989, în care mașina familiei era, indiferent de marcă (nu că ar fi fost o mare varietate), îngrijită/reparată cu atenție, uneori și zilnic, în parcarea de langă bloc. Mirosul de benzină, mâinile murdare de ulei, părinții care îl înjură pe <<ăla care a facut piesa asta>> sau modul de montare, ori trusa de scule, care reprezenta o dotare obligatorie în mașină, la orice drum (că nu știi ce se poate întâmpla), din care oricum va lipsi fix ceea ce vei avea nevoie.

Apoi, urmează prima mașină cumpărată. Rulată, în stare cât de cât acceptabilă, dar pe care cu toții o vedeam ca fiind un diamant încă neșlefuit la care e mult de lucru.

Totul începe cu prima ridicare a capotei, <<să văd cum e motorul>>. Apoi remarci o mică pată de ulei, un fir ce nu e bine strâns, farurile care parcă nu dau suficientă lumină, și începi să faci câte o mică lucrare. Asta în prima zi. Apoi știi că trebuie să aplici regula de aur – la o mașină luată la second-hand îi schimbi imediat uleiul, filtrele, pentru ca nu știi cum a avut grijă de ea proprietarul anterior. Subliniez <<imediat>>.

Așa că mergi la un service și faci o programare. Ceri un deviz, dacă ai inspirația să faci asta înainte să duci efectiv masina. Vezi uneori un număr cu patru cifre, pe care oricum îl dadusei în plus pe mașină față de cât îți promisesei că vei plăti la cumpărare.

Mai ceri o ofertă la alte două-trei service-uri, mai scade prețul până la trei cifre, mai ales dacă iți lasă opțiunea să aduci tu uleiul și piesele. Deja există o speranță, așa că te apuci și cauți prin magazinele online cele mai bune/mici prețuri și deja simți o economie.

Le iei și te duci la service. <<Peste o oră e gata!>>, ești bucuros că mașina visată este acum în siguranță. Cu banii economisiți faci cinste prietenilor cu o bere și vorbiți ore în șir despre prima revizie. Fiecare are părerea lui despre care ulei este mai bun, care mecanic este mai priceput și care sunt service-urile în care, fie te costă prea mult, fie au întâlnit vreo problemă la care mecanicii nu au știut rezolvarea.

Te uiți la devizul de reparații și vezi că sunt trecute vreo trei ore de manoperă, ceea ce, teoretic, înseamnă că tu nu ești cu prietenii la bere, ești încă la service. Ești lămurit rapid că <<ăștia sunt timpii normali de manoperă>>, o grilă care spune că durata maximă a unei operațiuni poate fi de <<X>> ore. Aproape invariabil ai fost taxat la durata maximă.

Și mergi mai departe. Mașina parcă se simte din ce în ce mai bine. Parcă ai vrea să vezi toate locurile în care iți doreai să ajungi, cu prietenii, cu familia sau singur. Constați că are un consum ceva mai ridicat decât spunea fostul proprietar, dar asta este, dacă nu te bucuri acum de moment , cine știe ce pandemie poate să vină peste câțiva ani și să te țină în casă, așa că banii se duc din ce în ce mai mult în direcția asta. Drumurile lungi presupun automat și evenimente pe care nu le poti prevedea, așa că, invariabil, apare și prima pană/roată dezumflată ce trebuie schimbată…

Și brusc iți aduci aminte câteva din înju… cuvintele învățate de la tatăl tău când erai copil. Dar ții minte că dura puțin și că era destul de simplu de facut: scoți cricul și începi să ridici mașina. Desfaci șuruburile <<prezoane, copile, se numesc prezoane!>>, scoți roata dezumflată, pui roata nouă, strângi șur… prezoanele și pleci fericit mai departe, mândru de tine că ai rezolvat în câteva minute ceva ce ți-ar fi stricat ieșirea de week-end și care te-ar fi costat ceva la un service sau la o vulcanizare. De acum încolo îți vei face singur operațiunea asta, pentru că știi, poți, și nu ai nevoie de altcineva sa o facă pentru tine.

Ușor, ușor realizezi că sunt și alte operațiuni pe care le poti face singur, majoritatea fiind caracterizate doar prin desfăcutul câtorva șuruburi, pe care, mai apoi, le vei pune la loc, de preferat pe toate.

Filtrele de schimbat: joacă de copil. Becuri arse: te chinui puțin, pentru că ai mâna cam mare, dar a mers. Și când nu ai putut, l-ai chemat pe amicul acela cu mâini mici și degete de pianist.

Un media player în loc de casetofonul învechit: trăiască tutorialele de pe YouTube și zecile de clipuri demonstrative de pe internet.

Un zgomot se aude de undeva din spatele mașinii: hmm, ce sa fie? Suni un prieten care ți s-a parut mai priceput și deja îți pune întrebări la care nu știi răspunsul: ce tip de zgomot? Bate, troncăne, scârțâie, huruie, miroase a încins? Nu știi sau nu ești sigur, așa că îl chemi să se uite. Vine, și îți dă instantaneu verdictul: <<bate amortizorul, du-te la service să ți-l schimbe>>.

Te duci, dar nu la cei de data trecută, cu trei ore trecute la plată, deși ai stat doar una, cauți alții, iei piesa, o duci.

Mecanicul de acolo iți spune că nu e bine, trebuie schimbate ambele amortizoare, să nu dea diferențe, și cel vechi, deși acum pare bun, are ceva uzură și o să îl strice și pe cel nou în scurt timp.

Ai de ales, te duci repede să mai cumperi unul, sau revii mai târziu. Alegi să te duci. <<Cum să se strice mașina pentru că ai fost puțin zgârcit?>>. Te întorci peste două ore cu speranța că primul este deja schimbat. Nu este, mecanicii au avut treabă cu altă masina. Nu e cazul să stea după tine, dar se rezolvă, a doua zi e gata. Faci o față lungă, întrebi timid dăcă se poate totuși în aceeași zi <<ți-a spus amicul priceput că în maximum două ore e gata>>.

Afli că merge, așa cum merge și a doua bere pentru <<băieți>>.

Se apuca de ea imediat ce se eliberează un elevator, se uită, îți mai arată câte ceva de schimbat pe dedesubt, lucrează, mai dau de câte un șurub ce se desface mai greu, insistă cu mai multe scule cu aer comprimat, reusesc, înlocuisce amortizoarele, verifică din nou și coboară mașina de pe elevator. În aproape două ore ai terminat lucrarea și au fost corecți, atât apare și pe deviz.

Ești din nou fericit, ai plecat de dimineță după piese, drumul la service, drumul pentru al doilea amortizor, înapoi la service, durata operațiunii. S-au dus deja 6-7 ore și câteva sute de lei, dar ai terminat cu zgomotul jenant și lucrarea a fost chiar simplă. Vreo opt șuruburi cu totul. Pe numărate.

Doar dacă ai fi avut un elevator la îndemână și un <<pistol>> cu aer comprimat care desface imediat șuruburile (și prezoanele), și o idee începe să încolțească…

Pe scurt, după câțiva ani de la ideea asta, deja ai trecut prin mai multe lucrări pe care ți le-ai făcut singur la mașină. Ai mai și plătit la câte un service ce nu ai putut face singur, ai făcut calcule, ai mai discutat cu prietenii, te-ai înscris pe forumuri legate de mașini și ai văzut că sunt mii de entuziaști care fac la fel. Își întrețin singuri, cât pot, mașina. Iar ce nu, pot face la câte un service. Decizia a fost ca și luată.'

Voi dezvolta un loc în care oamenii își pot face singuri micile reparații la mașina.'

Să ne întoarcem la interviu.

De ce Atelierul Panda?

Numele este un mixt între anagrama numelui meu și faptul că doream să sune atractiv, prietenos, ușor de ținut minte și de pronunțat. Apoi, am rugat un prieten să mă ajute desenând si­gla și, când am văzut-o, era clar că așa o să îi rămână numele.

Cum ai început și cât de ma­re a fost investiția?

Etapizat. O parte din scule au fost achiziționate personal de-a lungul anilor, altă parte odată cu începerea activită- ții și unele vor fi plătite în rate în următoarele 12 luni. Investiția se ridică la aproximativ 5.000 de euro.

Cât de mult ajuți clienții la reparație?

Ajut în măsura în care mi se cere. Te­oretic, aș putea să nu fiu în localitate, dar operarea elevatorului nu poate fi lăsată la întâmplare și prefer să fiu eu cel care îi înmânează omului sculele de care are nevoie, cu avantaje pen­tru toate părțile. Astfel, pentru client durează mai puțin și se poate con­centra asupra reparației, iar pentru mine și Atelier este mai ușor să știu câte și ce scule au fost fo­losite și apoi să le strâng, curăț și dezinfectez și să le pun la loc în ordine.

Cum sunt clienții Ate­lierului Panda?

Clienții sunt bărbați între 20 și 45 de ani, pasionați de mașinile lor, căro­ra le place să lucreze singuri la mașină și care nu aveau, până acum, un loc potrivit pentru a face asta sau nu aveau toate sculele necesare.

Cât costă să vii la Atelierul Panda și ce implică asta?

Prețul este de 45 de lei pentru fieca­re oră petrecută în locația Atelierul Panda pe elevator. Fără utilizarea elevatorului, prețul este de 35 de lei. Abonamentul cu 12 ore incluse costă 399 de lei, iar cei care vin di­mineața, de luni până vineri între 8:30 și 11:00, plătesc doar 50 de lei. Ceea ce oferim concret: închirierea de scule și unelte în acest spațiu.

Mai știi de alte afaceri de acest gen?

Probabil că mai sunt și alte astfel de inițiative, nu am cunoștință. Am fost contactat de diverși oameni, telefo­nic, dar nu sunt genul care să ofere soluții gratis, așa că îi îndemn să își găsească singuri calea de urmat.

Care este cea mai simplă ope­rațiune făcută aici, dar cea mai complexă?

Inspectarea unui vehicul în vederea cumpărării sau pentru ca proprie­tarul să se asigure că este totul în regulă. Cea mai complexă a fost schimbul unui ambreiaj de Touareg, am avut nevoie de două cricuri de cutie ca să susținem transmisia și cutia de transfer, care aveau împreună 1,25 metri lungime.

S-a întâmplat vreodată să nu reușească un client să își pună mașina la loc?

Nu a fost cazul până acum, doar si­tuații în care piesele cumpărate nu se potriveau, așa că a trebuit să o reasamblăm și să scoatem mașina din atelier până au sosit reperele potrivite. Toți clienții au plecat de aici cu mașinile funcționale, iar ăsta e un semn că au venit clienți responsabili aici, care sunt conștienți de ce pot să facă și ce nu, deci au înțeles ideea din spatele Atelie­rului Panda.

Care mașină ți-a plăcut cel mai mult dintre cele care au venit până acum aici? Dar cea mai puțin?

Sunt foarte multe mașini ce mi-au plăcut, practic fieca­re fiind o poveste, căci aici oamenii nu vin crispați, ci deschiși. Și pleacă cel puțin la fel, dacă nu chiar veseli. Mă bucur să văd mașini vechi în stare foarte bună, pre­cum și mașini sport sau mo­dele cu un design atemporal sau îndrăzneț.

Un client are un Tra­bant cu certificare de vehicul istoric, a trecut pe aici și un Subaru BRZ, o Honda CR-Z, un VW Golf 3 GTI în vârstă de 27 de ani, Honda Civic Type R, Mazda MX-5, noul Logan, Citroen C5 cu suspensia hidropneumatică – o mașină pe care mi-o doream și încă o doresc, Peugeot 607 – o mașină relativ rară în trafic, dar și mașini mici, cum ar fi 'gemenii Suzuki Swift Sport', cum îi numesc eu, deoarece vin mereu împreună. Există tot felul de clienți și au mașini diverse, de la Lada Niva la Jeep Wrangler. Practic, nu este zi să nu văd o mașină care să-mi placă sau fără fotografii bune de postat.

Nu îmi place să văd mașinile familiei la reparat.