Unul dintre evenimentele de motorport cu statut de referință în istoria automobilului este cursa de 24 de ore de la Le Mans – așadar, o competiție franțuzească. În timp, un întreg campionat mondial axat pe curse de anduranță s-a închegat în jurul temei Le Mans/GT. Peugeot își vrea „partea leului' în această disciplină sportivă.
Implicarea mărcii Peugeot în Campionatul Mondial de Anduranță și în cadrul Cursei de 24 de ore de la Le Mans a debutat în prima parte a anilor ’90. Atunci, echipa oficială Peugeot a participat la Campionatul Mondial de Anduranță și, bineînțeles, la Cursa de 24 de ore de la Le Mans. În acest scop, s-a folosit de vehicul-prototip cu configurație de coupe, numit Peugeot 905.
Programul de dezvoltare pentru acest „Prototip Peugeot Sport” a fost lansat în decembrie 1988. Dincolo de tehnologia de vârf abordată, designul mașinii a atras atenția prin rafnamentul estetic. Construit pe un șasiu din fibră de carbon realizat în colaborare cu Dassault, Peugeot 905 era propulsat de un motor V10 de 3,5 litri cu 4 supape pe cilindru, capabil să furnizeze 650 CP – ceva foarte apropiat de exigențele curselor de Formula 1. În intervalul 1992-1992, prototipurile Peugeot 905 au dominat campionatul, fiind încununate de success inclusiv la Le Mans. Acumulând un palmares copleșitor, Peugeot a decis să nu mai participe în sezonul următor.
În 2021, tocmai am fost martorii prezentării noului model competițional Peugeot 9X8, succesor al celor care au avut o carieră glorioasă cu 30 de ani în urmă. Ca și în cazul lui 905, designul lui 9X8 a fost tratat „în stil mare', elementele tipice mărcii franceze fiind spectaculos puse în valoare.
Peugeot 9X8 e echipat cu un sistem de propulsie hibrid, alcătuit dintr-un motor cu benzină V6 twinturbo de 2,6 litri și 680 CP amplasat central, care antrenează puntea spate, și un motor/generator electric de 270 CP, montat frontal. Regulamentul stabilește limite clare în ceea ce privește funcționarea sistemului. Resursele partea acestui cocktail tehnic foirmidabil puteau fi dozate și la un nivel superior, dar regulamentul stipulează că puterea specifică (nu cea însumată) a unui astfel de sistem hibrid, asigurând mașinii tracțiune integrală, este limitată la 750 CP.
Acum să decodificăm semnificația indicativului 9X8: cu cifra 9 încep în mod traditional indicativele mașinilor extreme ale mărcii, cum au fost 905 (1990-1993) și 908 (2007-2011). Apoi, X evocă tracțiunea integrală și tehnologia hibridă de care dispune noul hipercar Peugeot. Referitor la cifra 8, aceasta este prezentă pe toate modelele actuale ale mărcii Peugeot : 208, 2008, 308, 3008, 5008 și, desigur, Peugeot 508. Acesta din urmă a ieșit din mâinile aceleiași echipe de ingineri și designeri ca și 9X8, fiind primul model de stradă care poartă amprenta Peugeot Sport Engineered.