(P) Te pregătești de o călătorie cu mașina în sezonul rece? Iată ce detalii este recomandat să pui la punct!

Deși avem tendința de a călători în general în timpul sezonului cald, cu precădere înspre diferite zone exotice, acest lucru nu înseamnă că sezonul rece nu este unul propice pentru aventuri. Spre exemplu, mulți oameni aleg să își petreacă concediul în diferite zone montane în timpul iernii, astfel încât să se poata bucura din plin de adrenalina sporturilor de iarnă. Indiferent de sezonul curent însă, mașina trebuie mereu foarte bine pusă la punct înainte de a ne gândi să plecăm în orice fel de aventură. Cu atât mai mult dacă această călătorie are loc în zone montane, unde iarna ne poate lua prin surprindere destul de ușor.
Pregătirea pentru o călătorie cu mașina în sezonul rece presupune în general mai multă atenție din partea șoferului, pentru că așa cum bine știm, toamna, dar mai ales iarna aduce cu sine numeroase provocări, chiar și pentru cei mai experimentați conducători auto. Pentru că ne dorim întotdeauna să avem parte de aventuri și experiențe cât mai unice, am pregătit pentru tine câteva sfaturi utile despre modul în care ar trebui să îți pregătești mașina în sezonul rece.

Anvelopele

Una dintre provocările care se conturează cel mai ușor în cazul sezonului rece este carosabilul umed sau acoeprit cu zăpadă și gheață. Din acest motiv, înlocuirea anvelopelor de vară cu cele de iarnă reprezintă una dintre cele mai inspirate decizii pe care le poți lua în vederea creșterii performanțelor de condus, dar și a siguranței în trafic. Chiar dacă poate fi puțin devreme să vorbim despre zapadă încă, daca vei alege să călătorești înspre o zonă montană, s-ar putea sa fii surprins într-un mod mai puțin placut. Dacă spre exemplu, ai găsit o oferta bună pentru Turcia și dorești să călătorești cu mașina, în mod sigur nu vei avea nevoie de anvelope de iarnă, fapt pentru care este important să știi unde vei merge.

Inspecția tehnică a componentelor auto

Starea tehnică a mașinii este un aspect căruia ar trebui să iî acorde atenție orice conducător auto, în special atunci câand urmează să călătorească pe distanțe lungi. Din pricina uzurii, anumite piese auto pot ceda spontan, iar ultimul lucru de care ai nevoie atunci când călătorești, este o defecțiune majoră, în mijlocul pustietății. În prezent, este mai simplu ca oricând să găsim de la ambreiaj pentru Suzuki Samurai, pana la cele mai uzuale piese si accesorii auto, încât nu merită să ne asumăm niciun fel de risc. O simplă inspecție tehnică realizată în cadrul unui service, poate scoate la iveală probleme de care nici măcar nu eram conștienți.

Verifică starea bateriei și a altor consumabile

Înainte de a pleca în orice fel de călătorie, este esențial să te asiguri că verifici cu atenție atât starea bateriei, precum și pe cea a altor conusmabile. Bateria este mult mai solicitată în timpul iernii, astfel că se poate epuiza spontan, în special dacă există diverși consumatori. Concomitent, este recomandat să arunci un ochi și asupra nivelului lichidului de parbriz, a lichidului de frâne dar și a uleiului motorului.

Adaugă un comentariu