Nu mulți se gândesc la sportivitate atunci când urmează cursa eficientizării motoarelor. Totuși, Toyota împușcă doi iepuri cu prototipul GR Yaris H2, un vehicul care a primit modificările de rigoare pentru a rula pe bază de hidrogen.
Intereasant este că acest prototip reține același propulsor ca al versiunii de serie. Faimosul motor cu trei cilindri (cod motor: G16E-GTE) a primit adaptări la sistemul de injecție pentru a putea funcționa cu hidrogen lichid. În același timp, mașina reține transmisia manuală inteligentă cu șase trepte și sistemul de tracțiune integrală cu distribuție variabilă a cuplului între punți.
După cum putem vedea și în imagini (geamurile din spate au fost înlocuite cu elemente din plastic), prototipul a cedat locul banchetei spate unui rezervor special de hidrogen lichid, capabil să reziste la presiuni foarte înalte.
Toyota nu a dezvăluit cifrele dezvoltate de motorul lui GR Yaris H2, însă știm că hidrogenul arde mai repede decât benzina standard, ceea ce înseamnă că propulsorul ar putea produce o putere similară sau mai mare decât cea a versiunii de serie, dar consumul va fi mult mai însemnat.
Pe partea ecologică, motorul se poate lăuda cu emisii apropiate de zero în ceea ce privește dioxidul de carbon emis în atmosferă, însă procesul de ardere a hidrogenului încă emite un nivel ridicat de oxid de azot (NOx).
Chiar și cu dezavantajele afișate de alimentarea unui motor termic cu hidrogen, Toyota pare că face pași importanți în această direcție. Cine știe, poate că motoarele cu combustie vor fi salvate în viitor prin această metodă ingenioasă de alimentare.