Pentru a rafina comportamentul dinamic al binecunoscutului roadster și a întări ideea Jinba Ittai (calul și călărețul sunt una) stă la baza acestuia, specialiștii casei au introdus la modelele Mazda MX-5 2022 funcția Kinematic Posture Control (KPC), dezvoltată exclusive pentru MX-5.
Prin funcția KPC, sistemul electronic de stabilitate al mașinii recunoaște o diferență de viteză între roțile din spate în timpul virajului, acționând ușor frânele pe roata dinspre interior. Acest lucru previne ridicarea, îmbunătățind caracteristicile suspensiei multi-link spate a lui MX-5 și suprimând ruliul. Pe scurt, KPC stabilizează mașina, mai ales în virajele grele cu forțe G mari și pe drumuri accidentate, crescând și mai mult manevrabilitatea deja legendară a lui MX-5 și îmbunătățind și confortul. KPC, care nu adaugă nicio greutate mașinii, va intra în echipamentul standard pentru toate modelele MX-5 2022, fie că sunt soft-top sau fastback (RF).
Au apărut și câteva opțiuni noi referitoare la design: pentru ambele versiuni de caroserie se oferă nuanțe noi, Platinum Quartz Metallic, la exterior, și Terracotta, la interior. Primul îmbină un alb mătăsos și elegant cu o transluciditate asemănătoare cuarțului, în timp ce cabina colorată vine cu piele Nappa foarte netedă. Împreună, cele două opțiuni de design generează o atmosferă liberă. Mazda a adăugat, de asemenea, o opțiune de soft top albastru închis și, odată cu aceasta, o gamă de noi posibilități de combinații de culori.