Și nu ar fi pentru prima oară: Škoda Fabia a fost onorată pentru a treia oară cu Red Dot Award, fiind distinsă deja cu acest premiu în anii 2008 și 2015. Vorbim aici deja despre al 17-lea premiu Red Dot obținut de Škoda. Concurenții au fost evaluate de 48 de experți în design din 23 de țări.
Oliver Stefani, Directorul departamentului de Design al mărcii Škoda, a explicat: 'Câștigarea premiului Red Dot Award pentru noua Fabia reprezintă o onoare deosebită pentru noi, dar și confirmarea muncii noastre. Aș dori să mulțumesc întregii echipe. Toți muncesc cu o dedicarea extraordinară, zi de zi, la dezvoltarea și consolidarea identității modelelor noastre de automobile. De peste 10 ani, automobilele noastre au impresionat în mod regulat membrii de renume internațional ai acestui juriu, cu designul lor emoțional, spațiul generos, caracterul practic și raportul valoare/preț excelent. Este un pachet de ansamblu atractiv și complet, foarte apreciat, de asemenea, și de clienții noștri, nu doar de experți.'
Oferind cel mai generos spațiu din clasa mică, a patra generație Škoda Fabia punctează și prin designul său emoțional și proporțiile atletice. Farurile angulare cu tehnologie LED (dotare standard) se extind până la grila radiatorului. La fel ca blocurile optice spate cu LED, și farurile integrează structuri cristaline, inspirate din arata prelucrării cristalului de Boemia. Un alt omagiu adus țării de proveniență a modelului Fabia este vizibil pe portierele din față, unde liniile caroseriei stilizează triunghiul specific al steagului cehesc.
În concluziile sale, juriul de experți Red Dot Award a accentuat: 'Fabia emană o impresie sportivă și totuși plăcută, prin designul său exterior. Interiorul creează senzația de spațiu surprinzător de generos.' Panoul de instrumente cu design simetric, precum și display-ul central liber poziționat și decorurile orizontale accentuează lățimea interiorului și spațiul amplu.'
Red Dot Award este una dintre cele mai renumite competiții de design din lume. Astfel, juriul compus din 48 de membri din 23 de țări, inclusiv profesori, designeri, jurnaliști și consultanți evaluează fiecare concurent în mod independent, în baza a numeroase criterii, inclusiv nivelul de inovare, funcționalitatea, ergonomia, durabilitatea și protejarea mediului. În 2022, va avea loc a 67-a decernare a Premiile Red Dot, ce reprezintă un veritabil sigiliu al calității designului de produs. Ceremonia decernării va fi organizată în cadrul Galei Red Dot din 20 iunie 2022, la Essen, Germania.