Calitatea anvelopelor joacă un rol important în siguranța autovehiculului, de aceea acestea trebuie să fie conforme cu anotimpul. Înainte de a circula și pe timpul verii cu anvelopele de iarnă trebuie să știi că acestea nu vor avea aceeași aderență, iar distanța de frânare poate crește simțitor.
Șoferii au acum posibilitatea de a cumpăra anvelope și produse auto și din supermarketuri. În oferta Carrefour se regăsesc anvelope, uleiuri auto, becuri, huse auto, lichide de parbriz și multe altele.
Când trebuie să schimbăm anvelopele
Majoritatea specialiștilor recomandă schimbarea cauciucurilor de iarnă cu cele de vară când media temperaturilor este de 5 grade sau mai mare. Cu cât temperaturile sunt mai mari, cu atât mai repede se vor uza cauciucurile de iarnă, de aceea nu trebuie să aștepți prea mult până la trecerea la anvelope de vară.
Cum alegi dimensiunea cauciucurilor
Dimensiunea cauciucurilor este sub forma 195/65 R15. Fiecare dintre cei trei termeni reprezintă o caracteristică a anvelopei, după cum urmează:
195 – aceasta este lățimea benzii de rulare și este calculată în milimetri. Cu cât o anvelopă este mai lată, cu atât zona de contact este mai mare, ceea ce va duce la îmbunătățire a tracțiunii. Totuși, acestea sunt mai grele și dăunează dinamicii autoturismului. În plus, acestea vor provoca un consum de combustibil mărit.
55 – este înălțimea profilului, exprimată ca procent din lățimea anvelopei.
R15 – diametrul cercului interior, măsurat în inci.
Pe anvelope vor mai fi afișate și alte informații și caracteristici.
Indice de viteză – acesta este reprezentat de una sau două litere. Fiecărei litere îi este atribuită viteza maximă cu care se poate rula cu o anvelopă în condiții optime.
Cele mai mici valori revin literelor F (80 km/h), G (90 km/h), J (100 km/h) și K (110 km/h).
Indice de sarcină (greutate) – este reprezentat printr-un număr de 2 sau 3 cifre. Anvelopele au indici de greutate între 60 și 165. Un indice de greutate 60 reprezintă o valoare de sarcină pe anvelopă de 250 de kg. La polul opus, indicele de greutate 165 este atribuit unei sarcini de 5.150 kg.
Data de fabricație – Săptămâna și anul fabricației sunt trecute, de obicei, pe anvelope. Această informație se regăsește după indicatorul DOT și este sub forma a patru cifre, 1522. Primele două reprezintă săptămâna, iar următoarele anul în care a fost produsă anvelopa.
Informații etichetă anvelopă
Pe etichetă sunt trecute informații despre clasa de consum și cea aderență pe carosabil umed. Clasa A reprezintă cea mai bună valoare, în timp ce litera E revine celei mai slabe categorii.
Tot pe etichetă este trecut și nivelul de zgomot produs de anvelopă în timpul rulării. Acesta este măsurat și afișat în decibeli (dB).
Tot pe etichetă, dar și pe anvelopă, este trecut și simbolul potrivit căruia cauciucul poate fi folosit și în timpul iernii. De obicei, pictograma este sub forma unul fulg de zăpada, a unui munte sau 3PMSF (munte cu 3 vârfuri și fulg de zăpadă.
Cert este că alegerea anvelopelor este un procedeu pe care nu trebuie să-l ignori. În plus, presiunea din anvelope este un alt aspect pe care trebuie să-l verifici constant pentru a putea călători în siguranță.
Regulile de etichetare a anvelopelor au fost actualizate de Uniunea Europeană în luna mai a anului 2021.